Ochelarii de soare stau acum inutili, uitați undeva în dulapul din dormitor. Acei ochelari care acum câteva luni îmi protejau ochii de strălucirea plină de căldură a soarelui și prin care o vedeam pe ea ieșind din mare, cu părul ud, îmbrăcată în costumul de baie negru în stil brazilian pe care îl purta și care îi stătea al dracului de bine. Ochelarii de soare care au fost martori a atâtor amintiri frumoase și pline de dragoste, pasiune, plăcere și tandrețe pe care mai mult ca sigur nu le voi uita niciodată. Acei ochelari care îi plăceau și ei și pe care îi mai purta din când în când. Lentilele lor negre au văzut multe, prin ele am privit nisipul auriu, valurile spumoase ale mării mediterane, soarele şi mojito-ul pe care l-am băut la barul de pe plajă. Da lentilele alea de la ochelarii mei de soare care au văzut totul, au privit atent cum în timp ce ne plimbam pe malul marii ținând-o de mâna ei fină cu degete subțiri de pianistă, valurile ne inundau picioarele și parca clipele alea nu aveau să se termine niciodată. Câte amintiri pot trezii un obiect, o pereche de ochelari de soare!
Acum afară e frig, soarele nu mai strălucește și nu mai arde doar luminează, o lumină alba și seacă care nu ma face nevoit să mai port ochelarii de soare. Oricum nici nu mai vreau să îi port. Prefer să fie ultima vară în care i-am purtat și să rămână înregistrate cumva acolo ultimele imagini cu ea ieșind din abisul albastru pe covorul de aur al nisipului.
E incredibil câte amintiri poți avea în obiecte simple, îți dai seama fără să vrei de tot ce a fost bun și frumos, de cât de perfect era totul la un moment dat și te face să te gândești cât de perfect ar fi putut să fie mai departe.
Viața merge înainte, deciziile sunt luate deja și oricum verile pline de căldură și pasiune plimbată prin rai și iad, prin foc și gheață, prin agonie și extaz nu se vor mai întoarce. Dar sunt super fericit că le-am trăit și că le am pe retină și acum, de aici nu mi le poate lua nimeni. Fotografiile se aruncă într-un folder pe care îl ascunzi rece doar din teama de a nu da peste el mai târziu, ciudat e că nu ai puterea să le ștergi direct, le mai ți puțin, o lună sau două, poate chiar un an sau poate toată viața.
