vei înțelege senmnul întrebării din titlu la final. :)
Fata cu bune maniere și cu ochii negri.
-text ficțional-
-text ficțional-
O zi călduroasă de început de iarnă, m-am trezit pe la ora 12 jumătate a.m. după o noapte bună și liniștită de somn. Am coborât jos în bucătărie cu gândul la cafeaua pe care o voi pregăti și pe care abia așteptam să o savurez. Cafeaua e gata, m-am așezat la masă și am luat prima gură, un pic amară dar dulce în același timp și fără lapte așa cum o beau eu de obicei... nimic deosebit totul decurge exact ca într-o zi obișnuită în care sunt liber și nu trebuie să îmi fac griji din cauza serviciului. Gândindu-mă cum sa profit de ziua superbă și de soarele de afară mă gândesc sa dau o fugă pană la mall să văd ce și cum, poate poate voi găsi ceva hăinuțe pentru iarna grea ce încet încet își face simțită prezența. Zis și făcut. Mă urc în mașina și pornesc către grămada de mașini ce stătea la semaforul din drumul meu spre locul unde avea să îmi petrec următoarele câteva ore din zi. Pe drum la radio a început piesa Epilog a trupei Vama, și mi-am adus aminte de cartea pe care a scris-o solistul trupei Tudor Chirilă - "Exerciții de echilibru", care mi-a fost recomandată în urmă cu ceva timp de o bună prietenă pe care nu o văzusem de mult, așa că m-am gândit că ar fi mișto daca tot ajung la mall după ce mă uit la haine să mă bag până la celebra librărie Cărturești și să citesc puțin din ea în compania unui ceai verde fierbinte.
Ajuns așadar la centrul comercial unde găsești aproape tot ce vrei și ce nu vrei, după o plimbăreală de aproximativ o oră prin cam toate magazinele de haine am decis să merg să îmi iau o porție mică de lectură. Am luat cartea și am început să citesc din ea stând în picioare și așteptând cuminte să se elibereze o masă unde să pot sta să citesc cartea mai relaxat și să îmi pot comanda și ceaiul verde mult dorit. După circa 15, 20 de minute în care deja începusem să fiu captivat de povestirile lui Tudor din carte, sa eliberat o masă, m-am așezat ne dezlipindu-mi ochii de la carte fiind foarte prins în ceea ce scria acolo. La un moment dat, nu după foarte mult timp de când mă așezasem aud o voce fină de femeie care mi-a spus parca șoptind dacă se poate așeza la masa mea (menționez că toate celelalte mese erau ocupate) sau dacă nu aștept pe cineva să vină. Ridicând privirea din carte m-am uitat la ea și i-am răspuns politicos că se poate așeza liniștită pentru ca nu aștept pe nimeni. 
Nici nu aveam cum să îi dau un alt răspuns, probabil că și dacă aș fi așteptat pe cineva, în clipa în care i-am văzut ochii și chipul minunat răspunsul ar fi fost același și probabil aș fi uitat pentru câteva clipe că mai trebuie să vină și altcineva. Sa așezat subtil și cu grijă încercând pe cât de mult posibil să nu ma deranjeze observându-mă foarte concentrat la carte. Adevarul pe care nu îl știa ea însă, este că după ce m-am uitat la ea și i-am răspuns, practic gândul meu nu mai era nicidecum la ceea ce scria în cartea lui Tudor (scuze Tudor), ci doar la ochii ei mari și negri, la chipul ei parcă pictat de Picasso, Goga, Da Vinci și Van Gogh la un loc, la buzele numai bune de sărutat și de o culoare de un roșu natural și firesc, la părul ei lung castaniu închis și putin ondulat de parca cel mai renumit hair stylist din lume ia aranjat fiecare fir de păr în parte și nici atunci nu cred ca ar fi reușit să îi facă părul să stea mai perfect decât îi stătea.
O doamne ce femeie, ce ființă minunată sa așezat la masa mea, spuneam eu în gându-mi. Încercând pe cât posibil să mă reconcentrez la carte deși nu prea puteam face asta tragînd cu ochiul cam din 5 în 5 secunde la ea, a apărut și chelnerița care ne-a întrebat foarte politicos și pe rând ce dorim sa servim. Eu i-am răspuns scurt și hotărât că vreau un ceai verde, ea în schimb cu un calm pe care probabil doar în rai am să îl mai vad i-a spus că dorește un ceai negru. Nu am cum sa explic dar vocea ei aș putea să o compar cu a celor mai celebre cântărețe toate puse la un loc și cântând in cor Hallelujah (un link către melodie https://www.youtube.com/watch?v=qSgsW9GLerA ca să ințelegeți mai bine ce vreau eu să zic ).Ok, chelnerița a plecat lăsându-ne din nou în liniștea lecturii, ea a scos meticulos din geantă un pix, câteva foi de hârtie, un caiet și niște felicitări de sărbători pe care mai apoi le-a scris (un scris minunat by the way). Nu am putut să nu observ ținuta ei extrem de decentă și frumoasă, se vedea că are gusturi bune la haine și că nu e genul de fată care preferă să își aleagă ținute sexy prin care fie vară fie iarnă să le pot "ghicii" culoarea sutienului și chiar pe cea a chiloțiilor.
A venit ceaiul și aburul acestuia avea un miros specific, hmm un miros atât de fin care mi-a ridicat și m-ai mult pofta de ceai, ba mai mult a intensificat parcă și parfumul pe care îl purta ea, nu știu ce parfum avea dar credeți-mă că aș fi dispus să plătesc cel mai bun parfumier din lume doar ca să îl creeze și să îl mai pot simți încă o data. Cu pofta mea nebună de ceai și grăbit să îmi umplu ceașca nu am observat că, chelnerița ne-a adus o singură linguriță, așa că mi-am ridicat privirea spre ea, ea se uita deja oarecum amuzată la mine și fiind o persoană prea inteligentă mi-a zâmbit și mi-a spus așa: - Da, putem folosii aceeași linguriță. În clipa aia cred ca pupilele ochiilor mei s-au transformat din forma lor rotundă obișnuită în două inimioare mari și negre, eram pur și simplu fermecat de ea, i-am zâmbit, i-am mulțumit și am luat lingurița pentru a mesteca zaharul în ceai, nu mai conta oricum gustul ceaiului, puteam bea și apa din Marea Moartă atunci că oricum eram prea fermecat de ea și toate organele mele de simț din corp erau date rău de tot peste cap. Am pus ușor lingurița la locul ei pe un șervețel, ea scria de zor în caietul pe care la scos din geantă, o priveam și profitam de concentrarea pe care o avea ea la scris să o pot privi fără să își dea seama de asta, după câteva zeci de secunde în care am privit-o fără să mai aud, să mai văd și să mai simt altceva, am luat o gură de ceai, am oftat ușor și am început din nou să citesc. Citeam și gândul meu era tot la ea, la vocea ei, la chipul ei, la ochii ei și nu mă puteam abține să nu mai arunc câte o privire spre ea, după aproximativ o oră ( da, o oră :)) ) privirile noastre s-au întâlnit din nou însă fără să ne spunem ceva, pur și simplu ne-am privit și în secunda următoare ne-am îndreptat din nou atenția spre ceea ce făceam fiecare, eu cu cititul cărții lui Tudor și ea cu scrisul a ceva....
După încă un timp mi-a sunat telefonul care era pe masă lângă ceașca mea de ceai (ea între timp s-a pus să citească codul bunelor maniere) nu am avut cum să nu observ că atenția ei de la citit a fost distrasă de sunetul inconfundabil al unui iphone care sună, am observat de asemenea cum și-a aruncat privirea preț de o fracțiune de secundă asupra telefonului meu ( probabil era curioasă cine ma sună :)) ) am luat telefonul m-am uitat să vad numărul și era mama, am decis să îi răspund să văd care e treaba, după o discuție de circa 1 minut cu mama la telefon în care mi-a amintit că dacă nu mănânc mor, dacă nu beau apă mor, dacă nu respir mor și așa mai departe am terminat apelul și am pus telefonul din nou pe masă, imediat după am ridicat privirea către ea și ce credeți? se uita la mine zâmbind subtil, parcă și ochii îi zâmbeau și cu o ușoară mișcare a capului i-am răspuns înapoi la zâmbet tot cu un zâmbet, a revenit la citit. Am revenit și eu.
Trecuseră deja aproximativ 2 ore jumătate de când stăteam la masă împreună dar fără sa ne vorbim ci doar comunicând prin intermediul privirilor, am continuat în starea asta și nu știam efectiv cum să intru în vorbă cu ea, pur și simplu mă blocasem de tot, îmi veneau tot felul de întrebări legate de toate domeniile și nu am avut tupeul să îi adresez măcar una din ele. Nu sunt genul de bărbat emotiv sau rușinos dar în fața ei pur și simplu m-am blocat la fel cum se blochează un lacăt. Nu am putut spune nimic, o priveam și atât. La un moment dat îmi sună din nou telefonul, era un prieten care se afla și el în mall, am vorbit cu el circa 2 minute, m-a chemat unde era el și i-am spus că nu pot veni acum pentru că am puțină treabă și că îl voi suna eu puțin mai târziu. Am închis telefonul și l-am pus din nou pe masă la locușorul lui să stea cuminte. Arunc o privire din nou asupra ei și revin la citit. Nu am prea înțeles nimic din ce citeam pentru că imaginația mea era prea ocupată să fabrice vise împreună cu fata ce stătea la masă cu mine și citea cuminte din codul bunelor maniere dar la care nu am avut curajul să îi spun absolut nimic timp de 3 ore și ceva aproximativ (băga-mi-aș). Citind și visând la viitorul pe care îl puteam avea cu ea, aud cum începe să își strângă lucrurile de pe masă, nu știam cum să reacționez, eram blocat blocat blocat blocat..... Se ridică de la masă și cu aceeași voce minunată de cristal îmi spune: - Mulțumesc că m-ai lăsat să stau lângă tine, o seară frumoasă îți doresc. Și îmi zâmbește inocent în timp ce se întorcea cu spatele către mine. Am simțit cum inima începe sa bată din ce în ce mai tare și să devin agitat, instinctul îmi spunea să mă ridic și să vorbesc cu ea (măcar acum dacă 3 ore și ceva am reușit să fac pe mutul și să îi dau impresia că poate sufăr de vreun retard) dar nu... nu am făcut-o, am rămas în schimb lipit de scaunul ăla de parcă cineva mă legase de el și urma să ma împuște în cap dacă încerc să ma ridic. Ea a plecat și eu am urmărit-o cu privirea până în momentul în care ochii mei nu mai reușeau să o vadă, imediat după aceea am mai luat o gură de ceai m-am ridicat și eu de pe scaunul ăla "împuțit" și am ieșit din librărie, am mers în direcția în care o văzusem pe ea că a plecat cu gândul că poate poate o prind din urmă și o voi întreba măcar cum o cheamă, să știu și eu ce nume are frumusețea, inocența, farmecul, inteligența și perfecțiunea. Mda asta e mi-am spus... a plecat și nu știu nimic despre ea deși aș fi avut destul timp cât să aflu mult mai mult decât cum o cheamă și poate că dacă aș fi avut c***e și reușeam să port o conversație plăcută cu ea nu ar fi plecat așa devreme sau chiar dacă ar fi plecat, lăsa un număr de telefon, o adresă de facebook sau pur și simplu stabileam împreună o nouă întâlnire pentru a continua discuția noastră.
Trecuseră deja aproximativ 2 ore jumătate de când stăteam la masă împreună dar fără sa ne vorbim ci doar comunicând prin intermediul privirilor, am continuat în starea asta și nu știam efectiv cum să intru în vorbă cu ea, pur și simplu mă blocasem de tot, îmi veneau tot felul de întrebări legate de toate domeniile și nu am avut tupeul să îi adresez măcar una din ele. Nu sunt genul de bărbat emotiv sau rușinos dar în fața ei pur și simplu m-am blocat la fel cum se blochează un lacăt. Nu am putut spune nimic, o priveam și atât. La un moment dat îmi sună din nou telefonul, era un prieten care se afla și el în mall, am vorbit cu el circa 2 minute, m-a chemat unde era el și i-am spus că nu pot veni acum pentru că am puțină treabă și că îl voi suna eu puțin mai târziu. Am închis telefonul și l-am pus din nou pe masă la locușorul lui să stea cuminte. Arunc o privire din nou asupra ei și revin la citit. Nu am prea înțeles nimic din ce citeam pentru că imaginația mea era prea ocupată să fabrice vise împreună cu fata ce stătea la masă cu mine și citea cuminte din codul bunelor maniere dar la care nu am avut curajul să îi spun absolut nimic timp de 3 ore și ceva aproximativ (băga-mi-aș). Citind și visând la viitorul pe care îl puteam avea cu ea, aud cum începe să își strângă lucrurile de pe masă, nu știam cum să reacționez, eram blocat blocat blocat blocat..... Se ridică de la masă și cu aceeași voce minunată de cristal îmi spune: - Mulțumesc că m-ai lăsat să stau lângă tine, o seară frumoasă îți doresc. Și îmi zâmbește inocent în timp ce se întorcea cu spatele către mine. Am simțit cum inima începe sa bată din ce în ce mai tare și să devin agitat, instinctul îmi spunea să mă ridic și să vorbesc cu ea (măcar acum dacă 3 ore și ceva am reușit să fac pe mutul și să îi dau impresia că poate sufăr de vreun retard) dar nu... nu am făcut-o, am rămas în schimb lipit de scaunul ăla de parcă cineva mă legase de el și urma să ma împuște în cap dacă încerc să ma ridic. Ea a plecat și eu am urmărit-o cu privirea până în momentul în care ochii mei nu mai reușeau să o vadă, imediat după aceea am mai luat o gură de ceai m-am ridicat și eu de pe scaunul ăla "împuțit" și am ieșit din librărie, am mers în direcția în care o văzusem pe ea că a plecat cu gândul că poate poate o prind din urmă și o voi întreba măcar cum o cheamă, să știu și eu ce nume are frumusețea, inocența, farmecul, inteligența și perfecțiunea. Mda asta e mi-am spus... a plecat și nu știu nimic despre ea deși aș fi avut destul timp cât să aflu mult mai mult decât cum o cheamă și poate că dacă aș fi avut c***e și reușeam să port o conversație plăcută cu ea nu ar fi plecat așa devreme sau chiar dacă ar fi plecat, lăsa un număr de telefon, o adresă de facebook sau pur și simplu stabileam împreună o nouă întâlnire pentru a continua discuția noastră.
Nu a mai rămas nimic decât să merg în continuare la ceai acolo și poate destinul și cel de sus va face ca noi doi să ne vedem din nou, aa și sper ca dacă se va întâmpla asta să nu mă mai blochez ca un fucking retardat și să pot să îi spun și eu fetei ăleia ceva... Hai la somn cu voi, eu o mai visez puțin... :)
