Femeia pe care-o vrei o viata, nu doar o noapte!

   Femeia aia care coboara lejer din ma;ina ei personală, şi nu vreuna roz primită cadou de la vreun iubi sau de la părinţii cu bani. Femeia care are parfumul ei aparte şi special, nu vre-un parfum prea scump care să mascheze defapt viaţa ei prea ieftină. Femeia simplă care nu işi etalează formele prin hainele parcă prea strâmte sau decolteul mult prea evident. Femeia sinceră care face diferenţa între bun şi rău, care mai degrabă se uită la un bărbat pentru cât de mare are sufletul nu cât are spatele, braţul, sau buzunarul. Femeia pe care nu o interesează banii sau cât eşti de cunoscut ca bărbat, femeia care pune mai mult preţ pe cum gândeşti, nu pentru ce bagi in garajul din vila ta cu pişcină. Aia e o femeie în adevăratul sens al cuvântului, una care te vrea aşa cum eşti te va face să te simţi special şi să trăieşti cele mai nepreţuite momente în garsoniera ta poate mai ieftină decât maşina ei. Nu e vorba nici de bani, nici de interes, pentru ea nu contează dacă eşti milionar în euro sau lucrezi la KFC. Pentru ea contează doar ce simte atunci când o priveşti. Partea grea e că astfel de femei nu le cucereşti aşa uşor, de asta avem mereu tendinţa să alegem celelalt tip de femei, alea care simt mirosul banilor de la 10 km, care se uită subtil la tine pe sub ochelarii de soare primiţi cadou de la ultimul fraier dinaintea ta. Alea care se cred dive când defapt tot ce e feminin la ele e corpul, în rest sunt nişte creaturi nesătule de cunoaştere, influenţă, bani, mândrie şi îngâmfare. Unii bărbaţi le preferă totuşi pe acestea pentru că tot ce vor e distracţie. Dacă nu ar fi bărbaţi care să le placă probabil că aceste femei nu ar mai exista, nu ar avea pentru cine, dar din păcate unii bărbaţi gândesc mai mult cum să aducă femeia mai repede în dormitor sau în baia vreunui club, decât cum să o aducă în suflet. 

   Trandafirul a fost acum înlocuit cu băutura din club, plimbările de mână prin parc înlocuite cu cele de shopping în mall. Apoi stăm şi ne îndrebăm noi ca bărbaţi unde naiba sunt femeile alea de altă dată, unde e dragostea aceea sinceră şi inocentă, păi există doar că suntem prea ocupaţi cu femeile astea second hand şi nu le mai vedem pe ele, femeile alea ce nu prea au drum prin cluburi şi dacă totuşi au, au masa lor rezervată, nu au nevoie să se lipească la masa ta. 

   Mai există femei, femei care nu vor altceva decât să fie iubite, femei care nu vor altceva decât puţină atenţie şi respect, femei care preferă să te ia de mână la o plimbare prin oraş, femei care şi-ar dori mai degrabă să te facă fericit şi asta să le facă şi pe ele fericite. Un bărbat adevărat nu e cel care are cea mai luxoasă maşină din parcare, e cel care ştie cel mai bine să te ţină de mână. 

   Alege o femeie pe care s-o vrei o viaţă, nu doar o noapte. 

Cel mai sincer sentiment

   Dă-mi mintea şi inima înapoi, cred că ţi-a ajuns cât te-ai jucat cu ele pictându-le în ţipete ce nu puteau fi anesteziate nici măcar cu o doză de morfină injectată într-un zâmbet fad. Dă-mi bucuria şi ochii veseli înapoi. Le-ai ferit atât de bine încât am ajuns să urăsc jocul asta nenorocit de-a v-aţi ascunselea. Când eu îmi arătam chipul, tu îţi ascundeai ochii. Când eu îmi arătam buzele, tu îţi făceai pierdută gura. Când trupul l-am aşternut pe al tău, tu ţi-ai ascuns mâinile. Le-ai pitit la spate, aşa cum ai pitit cu grijă fiecare minciună şi cuvânt de dor aruncate peste noi. Dă-mi surâsul înapoi, te-ai folosit prea mult de el, iar mai apoi mi l-ai şters de pe pomeţii fini ce fierbeau încă a tine. Dă-mi fericirea pe care mi-ai luat-o ostatică, ai ţinut-o legată şi ai chinuit-o zi de zi şi clipă de clipă, ai înfometat-o şi ai lăsat-o însetată de iubire. M-ai lăsat fără oglinda fiinţei şi m-ai îmbătrânit în ceasuri încărunţite la ore fixe. Dă-mi timpul înapoi sau ceartă-te cu orologiul inimii, roagă-l să se îndure şi să îmi toarne picături de clipe peste pleoape. Serios, dă-mi sufletul înapoi oricum nu ai ce să mai faci cu el acum... e gol. 

  Am fost bărbatul ce şi-a dat sufletul pentru tine, femeia de lângă umărul meu, asta în timp ce tu îţi dădeai numărul de telefon şi la alţii. Acum nu mai sunt decât un bărbat rănit, batjocorit, minţit şi înjosit, culmea tocmai de tine, cea pe care o credeam prinţesa de porţelan a castelului sufletului meu. Ai fost o femeie ce a considerat că merită doar să primească şi atât. 

  Femeie ce are zâmbetul fals şi ochii acoperiţi de măştile fabricate cu grijă, zi de zi. Femeie cu sufletul îngheţat, atunci când nu este amanetat pe sume modice, iar până şi în momentele tale de autenticitate, chipul îţi este gol şi plin de durere. O durere pe care o maschezi cu fondul de ten mult prea evident, de rujul prea colorat şi de o atitudine teatrală. 

  Crezi că le ştii pe toate când defapt nu ştii nimic. Nu te respecţi deloc, ai nevoie mereu de o validare continua şi de un bărbat care teoretic şi practic să întreţină acest proces. Consumată de principii, de mândrie, de aroganţă şi de un ego inflamat de complexe. Nu ştii ce îţi doreşti cu adevărat, poate pentru că nu îţi doreşti defapt nimic, doar să exişti şi să fi băgată în seamă. 

  Iţi doreai să fi apreciată dar dacă te-ai fi iubit măcar puţin nu ai mai fi avut nevoie şi de alte confirmări, îţi ajungeau ale mele. Iţi doreai atenţie deşi atenţia ta era mereu distributivă. Iţi doreai plăceri, de moment, cele de lungă durată se pare că îţi consumau prea multă energie. Îţi doreai să fi cunoscută, din păcate mai mult pentru ceea ce poţi primii, nu pentru ceea ce poţi oferii. Poate că îţi doreşti iubire, dar tiind să cred că una pasageră, pe cea permanentă care putea să dureze o viaţă ai ratat-o cu brio.

Câteva cuvinte...după tot...

 Bărbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi de suprafaţă n-ar putea-o întrece. Sensibilitatea din voi (femeile) are nevoie de lacrimi. Poate că în ceaţa unui plâns calificat, de femeie care iubeşte degeaba, de femeie uitată sau părăsită, de mamă chinuită, se afla cele mai multe răspunsuri despre cine sunteţi, cât de frumoase şi cât de vii şi de minunate sunteţi…Poate câte un plâns la timpul potrivit nu e doar ce curge din voi, ci despre ceea ce puteţi aşeza mai bine în voi….Când plange o femeie, nu întotdeauna un barbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi (albă sau neagră) N-am idee de ce , dar oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe “ce mai fac”. Se trezesc unul lângă celalalt, ştiu pe de rost ce mănâncă la micul dejun, ce muzică le place, când pleacă şi când vin de la muncă, unde le place în vacanţă, dar nu mai ştiu “ce mai fac”….Târziu, când lucrurile nespuse şi-au făcut cochilie, descoperă că celalalt face cu totul altceva decat părea a face şi ar răspunde mai degraba la întrebarea “tu cine esti?”…In loc să se întrebe seara, ochi în ochi, “ce mai fac”, cei mai multi oameni îşi ţin sufletele ferecate şi mimeaza “binele” pe care-l anunţă mereu… Sau sunt obsedaţi că fac rău şi nu mai ştiu nici care-i întrebarea, nici unde-s ochii celuilalt, nici care ar fi raspunsul autentic… 

    Am oameni la care mă gândesc imediat ce simt un miros care le seamănă. Ştiu şi pot retrăi chiar şi de la distanţă mirosul de pădure de toamna, de mare, de copilarie, de acasă…de în braţe la ea, de părinţi, de şcoală… Mă gândesc la o femeie cu care dimineţile aveau gust de scorţişoară şi piper şi miere... Prima ninsoare de care mi-a fost teamă că o să mă prindă singur mi-a rămas, în minte, caldă… Ne blocăm de mici în nişte idei fixe şi ne aliniem altora şi mai greşite ca ale noastre, că, nu-i aşa, cine mai are timp astăzi de analize profunde, de cunoaştere mai pe-ndelete?...Toţi ne pricepem la pus etichete, toţi ştim să “citim” oameni din prima şi puţini avem calitatea rară şi preţioasă de a recunoaşte că ne-am înşelat în privinţa unui om, în bine sau în rău. Aparenţele înşală mai abitir ca femeile nesigure pe ele, dar nu ştiu cum facem de nu le abandonăm. …. 

 E despre cum simt eu vara din mine…e despre ce a înflorit în mine, ce a dat roade, ce trebuie primenit, ce e nor şi ce e rază, când sunt ploaie, când mi-e vânt, ce culori am şi vacanţa cui sunt… Sunt fascinat de câte se pot petrece între un bărbat şi o femeie. Sunt mereu uimit de iluziile în care credem, până ne trece dragostea. Sunt admiratorul tuturor celor care reuşesc să rămână excepţiile care îmbătrânesc de mână. Să explice cineva cum se naşte dragostea! Să explice ce-i aia simplitatea unei priviri din care afli tot şi să îndrăznească oricine să argumenteze de ce se duc naibii, după o vreme, atâtea poveşti senzaţionale de iubire… …am învăţat să mă uit mult mai atent la cei care au măşti, în genere de histrioni, de mereu veseli, de sufletul-găştilor şi petrecerilor, de femei şi bărbaţi celebri, de neclintit sau de risipitori de amoruri fulgerătoare..Am gasit pe acolo…nimic, mult zgomot şi praf sau…femeia care mi-a luminat viaţa o perioadă, sau care cel puţin asta cedeam eu că face.. Când am putut să iau omul în suflet, am fost fericit. Când doar l-am admirat şi i-am zâmbit, sperând că mă va observa la randu-i, am constatat ca inhibam personajul, că i se părea un joc, că mă suspectează de plăceri ieftine, şi mă trezeam că fuge de mine… Poate că cel mai sincer anunţ matrimonial- dar n-am auzit să fi publicat cineva aşa ceva – ar fi : “ Sunt un bărbat atât de singur, atât de neiubit şi de speriat, încât aş vrea lângă mine orice fel de femeie, numai să nu mai dorm singur şi să nu mă mai trezesc pentru nimeni…Sunt atât de sarac, încât n-am nici macar cui să povestesc despre mine…Caut doamnă serioasă, fără obligaţii, căreia să-i dau în grijă sufletul meu”… Am întâlnit o femeie care m-a eletrocutat. În secunda 1 mi se tăiase respiraţia, timp în care mi-am auzit bătăile inimii….2,3,4,5…Nici până azi nu ştiu să explic de ce. Dar ştiu ca ea era. Cea mai puternică amintire de atunci e privirea ei. Nu se uita la mine, ci la ceva făcut de mine. Era ceva pe faţa ei, în felul în care nu clipea şi în izolarea pe care şi-o contruise rapid, ca să nu o atingă hărmălaia din jur, era un semn ca-i pasă de mine pe care rareori l-am întâlnit în viaţă…Dar ştiţi de ce mi se face dor? Pentru că nu o pot avea, e mereu a altuia… Pe femeia aceasta o iubesc ca pe viaţa însăşi, adică vreau s-o trăiesc, s-o provoc, s-o fac fericită, puternică…Vreau să am atâta grijă de ea şi de sufletul ei încât să-mi zâmbească mereu, chiar şi din faţa altarului unde-i va spune “da” altuia. Nu toate iubirile au aceeaşi formă, cum nici măcar într-un cuplu femeia şi bărbatul nu iubesc la fel. Mă gândesc că e cea mai specială fiinţă pe care viaţa mea l-a primit în dar, de aceea îmi propun să o iubesc în afara oricărei scheme, în afara oricărui gest previzibil şi în ciuda oricui. Nu ştiu dacă ea se va putea acorda la o iubire cu atâtea vibraţii, nu stiu dacă nu cumva sunt ca un motor mult prea puternic pentru o maşină încă şubredă dar ştiu că-i datorez acestei femei cel mai seducător dar pe care l-am primit vreodată - felul în care o iubesc. Pe femeia acesta o văd de câte ori închid ochii şi ea este inventatoarea fiorului care-mi străbate chiar acum şira spinării…Şi când sunt foarte singur, ajunge să închid ochii şi să-i zâmbesc. Femeia acesta a fost ea,  iubirea vieţii mele. Şi va fi mereu chiar şi acum în mine, alături de bărbatul care nu credeam vreodată că sunt.