După ce bărbatul iubit pleacă sau e dat la o parte, femeia rămâne singură. Logic. Dar cum e ea când e singură? Oare e tristă, oare îşi pune întrebări la fel ca un bărbat? Nu sunt femeie să pot spune asta, dar din cum le mai aud pe câte unele tiind să cred că devin foarte "triste". Am pus triste în ghilimele evident pentru că nu mă refer la tristeţea emoţională, ci tristeţea vieţii lor de după, până găsesc alt fraier sau se întorc la un fraier din trecut pe care ori nu l-a uitat, ori ăla nu a reuşit să treacă peste şi aflând că e din nou singură a căutat-o sa-i ofere consolare. Unele femei sunt "triste" pentru că aleg să se mintă cu nimicuri la fel cum fac şi unii bărbaţi. Hai să ne prefacem cu toţii că suntem ok când noi numai ok nu suntem. Unele femei deşi le spun tututor că nu mai suferă după el, seara când ajung acasă plâng în duş şi ar da orice să-l mai vadă măcar două secunde, iar a doua zi faţa lor e praf din cauză că n-au putut dormii. "Nu mă mai interesează de el" dar îl stalk-ăreşte pe instagram, facebook, snapchat şi OLX dacă s-ar putea, de pe fel şi fel de conturi false, iar de se întâmplă să vadă că postezi ceva de dorul ei, creşte inima-n ea şi râde cu gura pân' la urechi. Dar nu, pe ea n-o interesează absolut deloc de el. Dacă vede că lui îi merge bine şi e fericit nu va face decât să se răzbune cumva, tocmai pentru că pe ea NU o interesează de el. Pe cine vrea să mintă? Ce vrea să demonstreze o astfel de femeie? În afară de orgoliu şi un ego plin de complexe, nimic. De asta spun că ea nu e defapt tristă, ci e "tristă"... la fel cum sunt şi unii bărbaţi.
Dacă alegi să pleci de lângă cineva asumă-ţi acest lucru, e normal să-ţi dai seama că ai greşit dacă ai greşit, după un timp. Nu e normal să-i minţi pe toţi cei din jurul tău dar mai ales nu e normal să te minţi pe tine. Nu cred că a murit nimeni dintr-o despărţire decât dacă oamenii au avut probleme la cap şi s-au sinucis, însă nici nu se poate trăi normal dacă nu accepţi şi îţi asumi nişte lucruri. Vrei să pari ceva ce nu eşti doar pentru că în felul ăsta nu te "faci de râs" sau doar pentru că e mai comod aşa pentru tine. Nu trebuie să dai explicaţii nimănui şi nici nu vrei să îţi plângă alţii de milă şi să pari slab sau slabă în faţa lor.
Pentru că sunt bărbat recunosc dacă încă mai ţin la cineva chiar dacă mi-a făcut poate rău şi-ar trebui defapt să şterg totul cu buretele şi să scuip în urma mea. Dar nu, eu prefer să recunosc asta, pentru că doar aşa îmi pot deschide cu adevărat sufletul în faţa alteia. Doar aşa pot să trăiesc frumos şi sincer. Doar aşa pot să-mi eliberez sufletul din nou. Suferinţa are părţile ei frumoase chiar dacă nu pare, acceptând faptul că suferi te poţi cunoaşte mai bine, poţi să afli cum eşti tu cu adevărat, poţi fi autentic atât cu tine cât şi cu cei din jurul tău. Înainte uram suferinţa deşi nu suferisem defapt cu adevărat, nu ştiam ce înseamnă să-ţi asumi o greşeală. Acum că ştiu asta mă bucur, pentru că dacă m-aş fi minţit că sunt bine nu realizam nimic din ce am realizat până acum. Nu realizam lucruri de care sunt mândru cum ar fi şi blogul ăsta, nu aş fi realizat cine sunt şi pe ce drum vreau să merg. Probabil ca-ş fi rătăcit haotic prin dormitoarele tipelor agăţate pe la beţiile din cluburi, sau dormitorul meu ar fi devenit un mic hotel pentru ele şi mai mult ca sigur tipele astea de care vă zic făceau parte din categoria celor "TRISTE".
Dar hei! Totul e valabil şi pentru bărbaţi. Gândul pe care vreau să-l transmit azi la miezul nopţii cred că aţi înţeles care e, să nu fiţi "trişti" sau "triste"!.
