Draga mea, e dimineaţă, o dimineaţă care m-a prins cu tine în gând din nou, deja mă cam obişnuiesc cu asta, păcat că atunci când mă voi obişnui îmi va trece. Întrebarea care mi-a invadat gândurile în dimineaţa asta a fost dacă ţinându-l pe el de mână timid, mă vei uita. Oare îţi va trece de mine iubind-ul pe el? Întrebarea asta nu ştiu din ce motiv dar mă macină, aaa, dar defapt ştiu din ce motiv, pentru că încă e devreme. Încă e devreme să nu mă macine, sper să nu fie la fel de devreme şi peste câţiva ani când îmi voi duce copiii la grădiniţă. Nu ştiu de ce imaginea ta m-a urmărit atâţia ani de când te-am văzut prima dată în piaţa aia din centrul oraşului, unde apropo nu cred că am fost niciodată în timpul relaţiei noastre, ce păcat, tocmai locul ăla unde am schimbat primele cuvinte cu tine nu ne-a văzut sărutul şi îmbrăţişările... Nu ştiu de ce am impresia că nu îmi va trece niciodată de tine, oricum am avut eu aşa o slăbiciune mereu pentru tine şi destinul dragul de el, avut grijă să amplifice slăbiciunea asta, să ne unească într-o dragoste puternică dar năbădăioasă care la despărţire, nu a făcut nimic altceva decât să transforme slăbiciunea în ceva ce nu pot uita, ceva ce face ca o voce din interiorul meu mereu să strige după tine.
Ştiu însă că nici eu nu ţi-am trecut încă, privirea ta spune totul, mai multe decât mi-ai spus tu vreodată în vorbe, vorbe pe care atunci le credeam, dar pe care acum le vad mai goale decât sticla de vin, sticla aia pe care am golit-o aseară şi pe care am aruncat-o la gunoi, acolo unde ai aruncat şi tu dragostea pe care jurai odata că mi-o porţi. Prefer să fiu calculat şi cerebral, ştiu că iubirea nu trece dacă fac din apartamentul meu autostrada femeilor uşor de cucerit în cluburi, sau încercând poziţii noi cu fel şi fel de femei care poate îţi seamănă, dar oare tu ştii asta? Eu am două reguli legate de relaţii, una este să nu mă întorc la foste oricât de mult aş suferii sau am suferit pentru vreuna, şi a doua să trag nişte învăţături din greşelile mele şi să păstrez mereu ce a fost bun în viaţa mea.
Îmi plăcea enorm de mult la tine feminitatea şi tăria. Tu prin tot ce ai făcut, ai reuşit să devii cea mai puternică lecţie din viaţa mea, mi-ai dat atâtea şuturi în fund până când n-am mai putut să mă aşez. Încă mai simt pe obrazul meu palma aia plină de ură pe care mi-ai trântit-o după ce eu ţi-am zis nervos că îţi scrisese ăla și că esti o c...ă. Upps da, oare aşa tare te-a rănit sau a fost din ciudă pentru că descoperisem adevărul? Tind să îţi dau dreptate deplină şi că meritam aceea palmă indiferent de motiv cu toate că faptele tale şi ce văd acum reflectă contrariul, trebuia să întorc spatele şi să plec fără să scot acel cuvânt, defapt nu trebuia să scot nici un cuvânt, trebuia să plec pur şi simplu.
Nu e aşa grav dragă, mi-e mai mult decât evident că tu ai nevoie de o marionetă uşor de manipulat, care să îţi ofere ce vrei când vrei şi cu cine vrei.... Nu, nu vrei pe cineva egal cu tine, deşi pe mine asta încercai să mă faci să cred. Acum eu plâng şi tu eşti fericită că ţi-ai recăpătat viaţa şi libertatea, te porţi ca un deţinut proaspăt eliberat de la puşcărie, dar e bine vedem mai târziu, la cum te ştiu eu pe tine nu prea am speraţe să mai aud de tine vreodată, nici nu vreau, vreau doar să ai grijă de tine şi să te maturizezi, să înţelegi că viaţa e plină de surprize, şi că tot ce facem noi aici, tot ce suntem noi e din cauza lui, a destinului.
