"Stau şi privesc ploaia, singurul lucru care îmi invadează gândurile e amintirea buzelor tale, da, ale tale, cândva erau ale mele, iar ale mele erau ale tale... acum fiecare şi-a recăpătat proprietatea propiilor buze. Iau maşina şi plec, mai şti că îmi place să conduc pe ploaie, mă relaxează, mă relaxa şi mai mult când erai în dreapta mea, dar nu mai contează asta acum, nu mai contează defapt nimic din ce a fost, contează ce va fi. Păcat că oraşul ăsta e prea mic, aş fi vrut să fie mai mare, eu să fiu într-un capăt iar tu în altul astfel încât drumurile noastre să nu se poată intersecta decât foarte rar, era mai uşor, mi-ar fi fost mai greu să te văd cu altul. Creierul şi sufletul meu îşi trimiteau semnale mai ceva ca printr-o conexiune wi-fi, întrebările erau fireşti şi dureroase, oare cum a reuşit să te cucerească atât de repede, oare te-a cucerit ori te vezi cu el din lipsă de ocupaţie. Visam la o viaţă cu tine în doi, cred că şti asta, dar el? el la ce visează? dacă ar fi după mine aş spune că visează la maxim câteva nopţi cu tine, defapt nu nopţi ci partide, dinalea tari, cu de toate.
Eu în schimb te voiam mai mult, te voiam nopţiile toate, voiam să fim un fel de queen and king al lumii noastre, împreună, să construim un regat şi peste un timp să facem un prinţ şi o prinţesă, oare pentru tine a contat asta vreodată, sau mai bine zis te-ai gândit vreodată la asta? Sincer, văzându-te cu el mă gândesc că pentru tine n-a prea contat nici ce ne-am şoptit, nici ce ne-am urlat. Doamne, mă gândesc cum dracu' am reuşit să mă abţin să nu-i rup faţa, defapt ştiu, o are ruptă deja, dar ce să spun, dacă ţie îţi place... nu am decât să mă conformez. Ajung acasă, fac un ceai, încerc să mă calmez, oricum nu am altceva mai bun de făcut, defapt am, ochii mei încep să cedeze, se umplu de lacrimi şi plâng, mă şterg repede de parcă m-ar vedea cineva, se face ora 17, deschid televizorul şi butonez vizibil tensionat telecomandă incercând să găsesc un program care să mă captiveze, nu găsesc nimic închid televizorul şi rămân blocat cu ochii în tavan. Da, uite, ce frumos e tavanul meu, îmi aduc aminte cum l-am vopsit împreună, ne-a luat trei zile să ne curăţăm de vopsea. Întorc capul şi mă afund cu toată partea stângă în perină, nu îmi pot da seama dacă perina are mirosul tău, sau pur şi simplu nările mele încă îl au impregnat. Închid ochii şi apare imaginea ta, îi deschid, în inchid din nou, acum e negru, aşa e bine, sper să nu te visez iar, încerc să adorm, adorm şi totul se face negru, ce bine e!"
(fragment din cartea - "Gânduri la miezul noptii 12 P.M. capitolul: post breakup")
