Undeva în trecut, un bărbat îşi face bagajele în dormitorul unde petrecuse câţiva ani buni din viată alături de femeia pe care o iubea enorm, atât de mult încât nu aş putea descrie în cuvinte, pur şi simplu o venera şi nu se gândea nici măcar pentru o clipă că într-o zi va trebui să plece, să spună acel cuvând negru, prea negru... adio. Asta era ultima soluţie, nu o mai putea privi în ochii ei de cristal negru, prea mult plânşi, prea plini de dezamăgire, greşise, da greşise cu toate că o iubea atât.
De multe ori se întamplă să greşeşti din prea multă iubire, pentru că vrei ca totul să fie perfect, vrei să fereşti anumite situaţi, vrei să ascunzi anumite defecte, vrei să ascunzi şi să renegi trecutul tocmai pentru că nu vrei să îţi provoace daune prezentului. Trecutul renegat conduce la minciună, trecutul trebuie lăsat în urmă dar nu renegat, până la urma e trecutul tău, cu rele cu bune, e al tău, nu trebuie să ferim şi să ascundem trecutul de teama că nu vom fi înţeleşi. "O greşeală recunoscută, e pe jumătate iertată", sau altfel spus, dacă îţi ascunzi greşelile trecutului nu doar că le vei repeta în prezent ci vei ajunge să răneşti oameni cărora dacă le-ai fi spus de la început totul te-ar fi ajutat, nicidecum judecat aşa cum poate, te gândeşti tu.
Din prea multă iubire şi grijă mai ales când începi să cunoşti plăcerile celuilant, îţi dai seama că poate anumite lucruri pe care le-ai făcut în trecut nu i-ar pica prea bine să le afle, şi atunci te ascunzi, ok dar atunci cum poţi avea pretenţia ca un om să te cunoască dacă te ascunzi de fiecare dată când consideri că ceea ce ai făcut ar putea să conducă la o ceartă şi să distrugă armonia, sau poate chiar la despărţire. Adevărul doare, dar mai tare dor urmele provocate de minciună.
O iubire distrusă de neîncredere şi minciună doare al drcului de tare, şi din păcate iubirile duse la extrem sfârşesc aşa. Iubirea nu se poate măsura dar poţi să îţi dai seama de profunzimea ei din privire, din lacrimile scurse, din gândurile ce te lovesc puternic, atât de puternic încât nu te lasă să adormi. Ajungi să regreţi atât de mult tot ce a fost rău şi să vezi doar binele, să păstrezi frumosul ca amintire, să te laşi purtat de amintirile frumoase şi să te bucuri pentru fericirea simţită când încă erai înconjurat de braţele iubirii. Vrei să arunci tot răul din tine, şi să închizi porţile sufletului pentru o vreme, să te vindeci de toate rănile, să iei timpul altfel de acum, te uiţi poate, peste pozele şi amintirile voastre, poate filmări cu voi, şi vezi totul diferit, priveşti toate pozele şi îţi imaginezi acele momente, le retrăieşti la o intensitate la care nici măcar atunci când s-au petrecut nu ai trăit-o, vocea ei sau a lui are alt timbru, un timbru pe care ai da orice să il mai auzi măcar o dată rostind la urechea ta în miez de noapte cele două cuvinte.
Nu dispera totuşi iubirea nu fuge nicăieri, păstrează momentele frumoase şi lasă-ti trupul şi mintea purtate de valurile destinului şi ale timpului, o iubire destinată nu o va învinge nimic, nu contează ce a fost, doar ce va urma şi destinul dragul de el are grijă împreună cu timpul să rearanjeze totul la locul potrivit.
Începe cu doi, se termină cu unu' , dar oare chiar s-a terminat?
