Asemănările ne separă, diferențele ne unesc

Tu vrei să mănânci ceva, ea vrea altceva dar nu asta e important, important e că farfuriile din care mâncați să fie la aceeași masă și dacă vă mai aruncați câte o privire în timp ce savurați pofticios masa e mai mult decât bine. Nu e important că poate nu aveți aceleași gusturi mereu important e să vă înțelegeți unul altuia plăcerile și să le faceți împreună. Nu ai nevoie de o clonă a ta de sex opus, nu ai nevoie de cineva care să vrea ce vrei tu mereu pentru că asta duce oarecum către monotonie în timp, unde mai e distracția de a te contrazice pe diverse teme, unde mai e satisfacția de a încerca lucruri care îi plac ei și care descoperi că îți plac și ție, sau invers? Alături de un partener care nu e întotdeauna de acord cu tine poți descoperii lucruri noi, lucruri pe care altfel nu ai fi fost curios să le descoperi. Diferențele dintre două persoane fac ca acele persoane să se cunoască mai bine și nu pe ele între ele, ci pe ei. Da pare un clișeu , un dute-vino care nu pare să unească două persoane dar eu cred ca tocmai diferențele unesc, pentru că tu știi deja ce ai, ce îți place iar dacă cel de lângă tine ar vrea mereu aceleași lucruri ar deveni totul plictisitor, mereu s-ar repeta totul până în ziua aia când unul din voi va claca și va vrea o schimbare. Diferențele defapt descoperă asemănările, asemănările pe care nu știați că le aveți. 
Diferențele uneori stârnesc certuri, da, e adevărat dar ce e defapt cearta într-un cuplu? Nu te cerți pentru că vrei să schimbi persoana cu alta, ci pentru că vrei să o potrivești mai bine pentru tine, dacă ai vrea să o schimbi nu cred că ai fi atât de idiot/idioată încât să te obosești și să îți mai consumi nervi certându-te. Certurile în cuplu sunt semnele care certifică că dragostea e acolo și își face treaba, când iubești mereu vrei ce e mai bun pentru persoana de lângă tine, corect? atunci e perfect normal să intervii atunci când consideri că iubitul/iubita deviază puțin de pe drumul cel bun. Există totuși cupluri care se ceartă și apoi se iubesc mai mult și cupluri care se ceartă și se despart, asta se întâmplă pentru că nu există putere. E vorba de puterea aia pe care ți-o dă dragostea adevărată, puterea de a recunoște că ai greșit. 
Asemănările se nasc cu timpul prin comunicare. Comunicarea e cheia unei relații, o relație fără comunicare e ca o mașină cu rezervorul gol, nu duce nicăieri. Dar și comunicarea asta, nu e suficient să auzi ce spune, trebuie să te străduiești să și înțelegi ce vrea să îți transmită, dacă nu asculți la un moment dat nu vei face decât să dai impresia că nu te interesează și te vei ridica fără să știi pe un tron cu un toiag în mână asemănându-te cu statuia lui Zeus, ei bine dacă ai făcut asta nici apropierea fizică nu prea mai poate salva relația, pentru că nimeni nu ar face dragoste cu o statuie. ;)