Dă-mi mintea şi inima înapoi, cred că ţi-a ajuns cât te-ai jucat cu ele pictându-le în ţipete ce nu puteau fi anesteziate nici măcar cu o doză de morfină injectată într-un zâmbet fad. Dă-mi bucuria şi ochii veseli înapoi. Le-ai ferit atât de bine încât am ajuns să urăsc jocul asta nenorocit de-a v-aţi ascunselea. Când eu îmi arătam chipul, tu îţi ascundeai ochii. Când eu îmi arătam buzele, tu îţi făceai pierdută gura. Când trupul l-am aşternut pe al tău, tu ţi-ai ascuns mâinile. Le-ai pitit la spate, aşa cum ai pitit cu grijă fiecare minciună şi cuvânt de dor aruncate peste noi. Dă-mi surâsul înapoi, te-ai folosit prea mult de el, iar mai apoi mi l-ai şters de pe pomeţii fini ce fierbeau încă a tine. Dă-mi fericirea pe care mi-ai luat-o ostatică, ai ţinut-o legată şi ai chinuit-o zi de zi şi clipă de clipă, ai înfometat-o şi ai lăsat-o însetată de iubire. M-ai lăsat fără oglinda fiinţei şi m-ai îmbătrânit în ceasuri încărunţite la ore fixe. Dă-mi timpul înapoi sau ceartă-te cu orologiul inimii, roagă-l să se îndure şi să îmi toarne picături de clipe peste pleoape. Serios, dă-mi sufletul înapoi oricum nu ai ce să mai faci cu el acum... e gol.
Am fost bărbatul ce şi-a dat sufletul pentru tine, femeia de lângă umărul meu, asta în timp ce tu îţi dădeai numărul de telefon şi la alţii. Acum nu mai sunt decât un bărbat rănit, batjocorit, minţit şi înjosit, culmea tocmai de tine, cea pe care o credeam prinţesa de porţelan a castelului sufletului meu. Ai fost o femeie ce a considerat că merită doar să primească şi atât.
Femeie ce are zâmbetul fals şi ochii acoperiţi de măştile fabricate cu grijă, zi de zi. Femeie cu sufletul îngheţat, atunci când nu este amanetat pe sume modice, iar până şi în momentele tale de autenticitate, chipul îţi este gol şi plin de durere. O durere pe care o maschezi cu fondul de ten mult prea evident, de rujul prea colorat şi de o atitudine teatrală.
Crezi că le ştii pe toate când defapt nu ştii nimic. Nu te respecţi deloc, ai nevoie mereu de o validare continua şi de un bărbat care teoretic şi practic să întreţină acest proces. Consumată de principii, de mândrie, de aroganţă şi de un ego inflamat de complexe. Nu ştii ce îţi doreşti cu adevărat, poate pentru că nu îţi doreşti defapt nimic, doar să exişti şi să fi băgată în seamă.
Iţi doreai să fi apreciată dar dacă te-ai fi iubit măcar puţin nu ai mai fi avut nevoie şi de alte confirmări, îţi ajungeau ale mele. Iţi doreai atenţie deşi atenţia ta era mereu distributivă. Iţi doreai plăceri, de moment, cele de lungă durată se pare că îţi consumau prea multă energie. Îţi doreai să fi cunoscută, din păcate mai mult pentru ceea ce poţi primii, nu pentru ceea ce poţi oferii. Poate că îţi doreşti iubire, dar tiind să cred că una pasageră, pe cea permanentă care putea să dureze o viaţă ai ratat-o cu brio.
