A mai trecut un an

   A mai trecut un an. Unul în care am râs și am fost fericit. Unul în care am plâns, am suferit, am scris și-am plâns din nou. A fost un an al extremelor pentru mine. A fost anul care m-a schimbat mai mult decât mă schimbasem în toți anii trecuți. A fost anul în care nopțile au devenit zile iar zilele nopți din cauza gândurilor, dar mă bucur. Am realizat enorm de multe lucruri anul acesta. Am realizat că oamenii pot avea mai multe fețe, am realizat că până și eu aveam mai multe fețe uneori. Am realizat că visurile pot deveni realitate dacă lupți pentru ele. Am realizat că iubirea adevărată nu moare, ci doar se așează timidă într-un colț de suflet și rămâne acolo. Am realizat că pot sa fiu mai bun decât credeam și-am învățat să am mai multă încredere în mine. 
   A fost un an complicat, și poate că o perioadă prea lungă din el a fost pentru mine tristă, dar a fost un an bun. 

 Fie ca în noul an să vă regăsiți, să fiți împliniți, să aveți parte de multă iubire, și să nu uitați că nimic nu e mai importat decât aceasta! 

Ca-n zbor a mai trecut un an, 
Purtat de-a timpului aripă, 
Dar anul n-a trecut în van, 
Dac-ai zâmbit măcar o clipă! 

 Gânduri frumoase in 2018 dragilor!

LA MULȚI ANI!

Dorinţe de Crăciun

A venit din nou Crăciunul, doar că anul acesta nu-mi mai doresc ca-n copilărie jucării sau ca-n alţi ani lucruri materiale. Anul acesta îmi doresc persoane. Îmi doresc părinţii, rudele şi prietenii aproape. Îmi mai doresc ceva, să împodobesc bradul alături de persoana iubită... îmi doresc fericire de Crăciun.

Scrisoare către Moş Crăciun 

Dragă Moş Crăciun, dacă citeşti această scrisoare, te rog să-mi aduci înapoi zâmbetul pe care l-am pierdut vara asta când a plecat ea. Ştiu că tu nu mi-o poţi aduce înapoi, dar dă-mi şi mai multe vise cu ea. Dă-mi nopţi calde-n care visele să mă facă să o simt mai aproape. Nu-mi doresc decât căldura şi pace Crăciunul acesta, Moşule. Nu aş vrea cadouri, poate doar unul... pe ea! 

Poate n-am fost chiar cuminte, poate nu mai sunt un copilaş, dar Moşule, te rog să treci totuşi pe la mine. Nu ştiu de ce, dar parcă niciodată nu mi-am dorit să-ţi cer ceva mai tare decât îmi doresc să o fac acum, de anul acesta. 

Ştiu că de Crăciun se întâmplă minuni şi mai vreau ceva de la tine Moşule, sănătate pentru părinţii mei. Ajută-i să treacă mai bine de iarnă, dă-le ceva care să le mai aline din dorul de mine. Acum am crescut şi nu ne mai vedem atât de des. 

Nu mai vreau cadouri scumpe şi jucării Moşule, vreau tot ceea ce nu se poate cumpăra: iubire, sănătate şi fericire. 

Te rog Moşule, mai mult decât oricând, să nu uiţi să treci pe la mine!

Trăim într-o lume-n care Crăciunul ne aduce mai aproape de persoanele dragi şi ne face să fim mai buni. Perioada asta ne scoate la suprafaţă bunătatea şi iubirea din suflete, ne determină să ne apreciem mai mult apropiaţii şi să dăruim.

Nu credeţi că ar trebui să fie Crăciun în fiecare zi?

​ Privirea unei femei

În privirea unei femei poţi citii romane fără ca măcar să înţelegi ceva. Te poţi vedea pe tine din punct de vedere obiectiv, dar fără să te poţi recunoaşte uneori. Privirea unei femei te poate face să mori trăind sau să trăieşti murind în acelaşi timp. Poate avea capricii şi poate arunca săgeţi invizibile ce te vor nimerii exact acolo unde doare cel mai tare, în suflet. Privirea unei femei e mai misterioasa decât universul, pentru că în univers cam ştim ce se află, în schimb în privirea ei nu. 

Femeia poate să te iubească sau să te urască doar din privire. Poate să-ţi analizeze sufletul observandu-ţi gesturile şi analizandu-le până-n cel mai mic detaliu. Privirea unei femei dimineaţa, la cafea, te poate face să te îndrăgosteşti iar seara la cină, s-o urăşti. Femeile au superputerea asta în privire. Ochii unei femei sunt diferiţi de cei ai unui bărbat, dar nu biologic, ci psihologic. 

Bărbaţii îşi folosesc ochii doar să privească, în schimb femeile pot vorbi cu ei. Oricât ar încerca şi bărbaţii să facă asta nu vor reuşi. Nu vor reuşi nici să câştige vre-un "meci" împotriva unei femei dacă se lasă privit în ochi de către ea. Iar pe femeia care te place sau te iubeşte o poţi recunoaste după cum te priveşte. Uneori nici măcar ele nu-şi pot controla privirea şi astfel, se mai dau de gol în faţa câte unui bărbat suficient de inteligent care să-i poata citii în privire. 

Din păcate bărbaţii care să priveasca ochii unei femei sunt tot mai rari. Asta nu se ştie dacă este doar din cauza că sunt mult mai atenţi la fund şi sâni, e posibil să fie şi din cauza că unele femei preferă să-şi arate astea, mai mult decât privirea. 

Privirea unei femei o face pe aceasta defapt, frumoasă. Povestea din ochii ei misterioşi pe care trebuie să-i descoperi încetul cu încetul în timp. Privirea unei femei ascunde foarte multe, uneori mai multe decât îi poate ascunde chiar şi sufletul. Privirea unei femei te poate amăgii şi lăsa baltă într-o camera cu pereţi negri, vopsiţi cu indiferenţă, sau poate să te facă să simţi cu adevărat fericirea. Privirea unei femei te poate certa fără să realizezi, te poate iubii fără să simţi şi îţi poate pune întrebări fără să conştientizezi măcar că-ţi citeşte deja şi răspunsul la ele. 

Uneori e mai bine să lăsăm ochii să-şi spună povestea atunci când gurile noastre nu ştiu decât a se certa. 

O femeie "tristă"

După ce bărbatul iubit pleacă sau e dat la o parte, femeia rămâne singură. Logic. Dar cum e ea când e singură? Oare e tristă, oare îşi pune întrebări la fel ca un bărbat? Nu sunt femeie să pot spune asta, dar din cum le mai aud pe câte unele tiind să cred că devin foarte "triste". Am pus triste în ghilimele evident pentru că nu mă refer la tristeţea emoţională, ci tristeţea vieţii lor de după, până găsesc alt fraier sau se întorc la un fraier din trecut pe care ori nu l-a uitat, ori ăla nu a reuşit să treacă peste şi aflând că e din nou singură a căutat-o sa-i ofere consolare. Unele femei sunt "triste" pentru că aleg să se mintă cu nimicuri la fel cum fac şi unii bărbaţi. Hai să ne prefacem cu toţii că suntem ok când noi numai ok nu suntem. Unele femei deşi le spun tututor că nu mai suferă după el, seara când ajung acasă plâng în duş şi ar da orice să-l mai vadă măcar două secunde, iar a doua zi faţa lor e praf din cauză că n-au putut dormii. "Nu mă mai interesează de el" dar îl stalk-ăreşte pe instagram, facebook, snapchat şi OLX dacă s-ar putea, de pe fel şi fel de conturi false, iar de se întâmplă să vadă că postezi ceva de dorul ei, creşte inima-n ea şi râde cu gura pân' la urechi. Dar nu, pe ea n-o interesează absolut deloc de el. Dacă vede că lui îi merge bine şi e fericit nu va face decât să se răzbune cumva, tocmai pentru că pe ea NU o interesează de el. Pe cine vrea să mintă? Ce vrea să demonstreze o astfel de femeie? În afară de orgoliu şi un ego plin de  complexe, nimic. De asta spun că ea nu e defapt tristă, ci e "tristă"... la fel cum sunt şi unii bărbaţi. 

Dacă alegi să pleci de lângă cineva asumă-ţi acest lucru, e normal să-ţi dai seama că ai greşit dacă ai greşit, după un timp. Nu e normal să-i minţi pe toţi cei din jurul tău dar mai ales nu e normal să te minţi pe tine. Nu cred că a murit nimeni dintr-o despărţire decât dacă oamenii au avut probleme la cap şi s-au sinucis, însă nici nu se poate trăi normal dacă nu accepţi şi îţi asumi nişte lucruri. Vrei să pari ceva ce nu eşti doar pentru că în felul ăsta nu te "faci de râs" sau doar pentru că e mai comod aşa pentru tine. Nu trebuie să dai explicaţii nimănui şi nici nu vrei să îţi plângă alţii de milă şi să pari slab sau slabă în faţa lor. 

Pentru că sunt bărbat recunosc dacă încă mai ţin la cineva chiar dacă mi-a făcut poate rău şi-ar trebui defapt să şterg totul cu buretele şi să scuip în urma mea. Dar nu, eu prefer să recunosc asta, pentru că doar aşa îmi pot deschide cu adevărat sufletul în faţa alteia. Doar aşa pot să trăiesc frumos şi sincer. Doar aşa pot să-mi eliberez sufletul din nou. Suferinţa are părţile ei frumoase chiar dacă nu pare, acceptând faptul că suferi te poţi cunoaşte mai bine, poţi să afli cum eşti tu cu adevărat, poţi fi autentic atât cu tine cât şi cu cei din jurul tău. Înainte uram suferinţa deşi nu suferisem defapt cu adevărat, nu ştiam ce înseamnă să-ţi asumi o greşeală. Acum că ştiu asta mă bucur, pentru că dacă m-aş fi minţit că sunt bine nu realizam nimic din ce am realizat până acum. Nu realizam lucruri de care sunt mândru cum ar fi şi blogul ăsta, nu aş fi realizat cine sunt şi pe ce drum vreau să merg. Probabil ca-ş fi rătăcit haotic prin dormitoarele tipelor agăţate pe la beţiile din cluburi, sau dormitorul meu ar fi devenit un mic hotel pentru ele şi mai mult ca sigur tipele astea de care vă zic făceau parte din categoria celor "TRISTE".
Dar hei! Totul e valabil şi pentru bărbaţi. Gândul pe care vreau să-l transmit azi la miezul nopţii cred că aţi înţeles care e, să nu fiţi "trişti" sau "triste"!.   

Plăceri pe litoral în camera de hotel (fragment din carte)

 Primul concediu în doi. Pentru prima dată refugiaţi în altă parte decât în locurile pe unde eram obişnuiţi să fim. Primele momente singuri, de când am ajuns aici. Primele momente de nebunie. Am ajuns la hotel. Uşa s-a închis în spatele meu. Am luat-o în braţe, sărutând-o pe buze şi gât. Aşteptam clipa asta de mult, de prea mult timp. „eşti nebun”, mi-a spus printre sărutări. „Da, sunt. Habar nu ai cât de nebun pot fi”, i-am răspuns eu prinzând-o cu ambele mâini de sâni, strângând şi răsucind şi am împins-o direct pe cearşaful proaspăt spălat şi călcat de pe patul din cameră. „Ce vrei să faci”? M-a întrebat ea, prăbuşindu-se cu picioarele în sus. „Crede-mă, o să afli”. I-am spus eu, întinzându-mă deasupra ei. Zilele în care am stat împreună, lipiţi unul de altul, dar neputând să facem nimic, sădiseră în mine o dorinţă aproape criminală. Mă durea peste tot, nu prea îmi păsa de nimic. Parcă urma să vină sfârşitul lumii, aşa că nu aveam de gând să irosesc nici o clipă. Mi-am strecurat mâinile pe sub bluza ei şi am muşcat-o de gât. Ea mi-a răspuns încolăcindu-şi picioarele în jurul taliei mele. Ameţiţi şi gâfâind, ne frecam unul de celălalt ca apucaţii, producându-ne senzaţii intense prin haine. „Te vreau”, i-am spus, punându-mi palma peste pubisul ei. „Vreau să fac dragoste cu tine, să te muşc, să te sărut, să te mănânc cu totul. Iar, la sfârşit, să îmi devorez premiul. Desertul de aici”. Am apăsat cu vârful degetelor pe zona în care ar fi trebuit să fie clitorisul, ciupind şi făcând mişcări circulare. Fără să mai pierd timpul, i-am scos bluza peste cap şi am împins-o la loc pe spate. Chiloţii au zburat şi ei cu tot cu pantaloni undeva prin cameră, urmaţi la scurt timp de hainele mele aproximativ în acelaşi loc. Goi amândoi acum, ne-am lipit unul de celălalt, căutând să ne găsim un ritm doar al nostru. Am atins-o din nou între picioare. Era fierbinte şi udă. Am vrut să o pătrund. M-am răzgândit. M-am ridicat şi am tras-o şi pe ea după mine. „Ce vrei să faci”? M-a întrebat din nou nedumerită. Am sărutat-o pe abdomen şi apoi pe interiorul coapselor. Mirosea a piele fierbinte, a sare şi transpiraţie curată. I-am prins labiile între buze şi le-am supt flămând, ronţăind încet marginile lor, plimbând vârful limbii pe toată lungimea lor. Am tras-o mai aproape. Mi-am lipit faţa de vaginul ei suculent. Am inspirat mirosul lui, simţind cum tremur de anticipaţie. Aveam o erecţie dureroasă, ce îmi pulsa liberă cu fiecare contracţie involuntară a muşchilor. Am atacat direct clitorisul cu limba, lingând de sus în jos micul bulbişor. Încă de când am ajuns în chiloţii ei eram fascinat de ceea ce am descoperit acolo. 

Cu mâinile pe fundul ei, am tras-o spre mine, spre gura mea flămândă, spre buzele mele avide de sucurile ei. Ea s-a prins cu ambele mâini de părul meu, ghidându-mă şi stabilind ritmul. Gemea şi se svârcolea, strângând în pumn părul meu. Am mişcat mâinile pe fesele ei încât să ajung cu buricele degetelor pe rozeta moale şi caldă a fundului ei. Ador senzaţia pe care mi-o oferă când se strânge şi se relaxează, ţesutul fin parcă mă invită de fiecare dată să apăs puţin mai mult, să explorez puţin mai mult; promisiunea unor strângeri viguroase, centru de expresie a valurilor de plăcere. Limba mea nu contenea să se mişte, lovind ritmic punctele pe care tocmai ce le descoperisem dar pe care parcă le ştiam atât de bine. Ea m-a oprit gâfâind. „Nu mai pot”, mi-a spus, „zona este atât de sensibilă că mă deranjează”. „OK, iubita mea”, i-am spus în timp ce încercam să mă abţin. „Atunci, hai să facem o pauza”. „Da”, mi-a răspuns ea, „Dar nu de tot”. A venit rândul ei să mă împingă pe pat. S-a urcat deasupra mea şi mi-a prins mâinile deasupra capului. „Trebuie să stai cuminte”, a şoptit cu buzele lipite de gâtul meu. „Nu promit”, am spus eu gâfâind. „Atunci nu primeşti nimic”, mi-a spus ea serioasă. Ştiam că nu este adevărat, dar jocul ăsta îmi plăcea. Nu am mai zis nimic. Ea mi-a dat drumul la mâini, dar eu am continuat să le ţin deasupra capului, ca şi când ar fi fost legate. Şi-a pus sânii pe faţa mea şi a apăsat, aproape sufocându-mă. Când simţeam că nu mai am aer, i-a ridicat puţin şi a început să mă pleznească peste faţă cu ei. Mă simţeam pierdut şi în extaz. Sfârcurile întărite mi se plimbau pe buze, pe obraji,peste pleoape şi frunte. Carnea moale mă asalta de peste tot, mă sufoca, mă mângâia, mă lovea şi mă scufundam cu totul în ea. S-a tras mai jos,atingându-mă cu ei pe piept şi pe burtă. În urma lor, dâre dăre de salivă lăsau senzaţii de rece pe pielea mea înfierbântată. Mi-am dat capul pe spate şi am gemut. Şi-a prins sânii în palme şi i-a impins în jurul penisului meu. Am gemut iar. Şocuri electrice mi-au traversat şira spinării şi s-au transformat în mişcări necontrolate ale muşchilor. Am înpins din bazin. Capul vineţiu şi-a făcut apariţia între cele două globuri albe, desenând pe ele modele abstracte de lichid preseminal. „Ia uite”, a spus ea, „face prostii”. Am îngăimat ceva, continuând să împing penisul spre faţa ei. L-a cuprins cu buzele şi l-a lins rapid de jur împrejur. Eram deja o masă amorfă pe cale de a se dezintegra cu totul de plăcere. Am continuat doar să împing adânc şi mai adânc în gura ei, arzând şi vrând să mă scufund cu totul în ea. Ea a tuşit şi s-a oprit să tragă o gură de aer. „E mare rău”, a spus, lingând uşor dinspre testicole spre vârf. „Îmi place senzaţia când se măreşte în gura mea, dar mă sufocă”. Am renunţat în a îmi mai ţine mâinile deasupra capului, şi am prins-o de păr. Voiam să mă întorc în căldura aducătoare de plăcere. Voiam doar să o ţin şi să mă mişc eu în gura ei. Cu mâinile adânc în şuviţele ei libere, am împins odată şi încă odată. Am smucit capul ei în sus şi în jos, în sincron cu mişcările mele de bazin. Odată şi încă odată. Mai repede, mai adânc. Am tras-o afară de tot şi am îndesat-o încă odată în gura ei atât de minunată. Nu ştiu cât am continuat aşa. Cert este că eu îmi doream să nu se termine niciodată. M-am oprit însă, simţind că îmi vine să ejaculez. Am tras-o în sus şi am sărutat-o pe buze. Avea lacrimi în ochi şi îi curgea nasul. „Eşti OK”? Am întrebat-o eu. „Da, doar că uneori pur şi simplu nu pot să respir”. „Ştii foarte bine că poţi să îmi zici oricând să mă opresc”. „Da, doar că în momentele alea nu sunt neapărat raţională”. „Te iubesc”, am întrerupt-o eu. „Te iubesc mult”. Ne-am sărutat. Am mângâiat-o pe spate şi am continuat: „Şi, pentru că te iubesc, nu am terminat cu tine”. Am înpins-o pe pat înainte ca ea să mai poată spune ceva. Cu mine deasupra, am pătruns-o uşor şi fără probleme din prima. „Vreau să te iubesc tare, tare şi adânc”. I-am prins părul în pumn şi i-am tras capul pe spate. „Vreau să te am, să te am până când simt că nu mai pot. Şi, când nu mai pot, să te am din nou şi din nou”. M-am înpins în ea până la capăt umplând-o şi făcând-o să ţipe. „Îţi place”? Am întrebat-o eu „Da”, a şoptit ea. „Îţi place să o simţi tare în tine”? „Da”! „Atunci, iubita mea, pregăteşte-te să o ai pe toată. Până la capăt. Doar a ta”. „Daaa”! Fiecare silabă era accentuată de o penetrare lungă şi bruscă. Discursul meu era o înşiruire de mişcări haotice şi dezordonate. Odată ce am terminat de vorbit, mi-am reglat suflul şi am prinso de bazin şi am început să o posed ca un apucat. Plescăituri ritmice şi puternice acompaniau strigătele noastre de plăcere. Stropi de transpiraţie si secreţii vaginale se amestecau şi pleoscăiau pentru a se alătura sinfoniei erotice şi carnale. Ne-am rostogolit şi cumva ea m-a încălecat. „Hai iubita mea, călăreşte-mă”! A început să salte nebuneşte. Părul ei lung descria forme ciudate în aer. S-a lăsat mult pe spate, făcând ca penisul meu să o pătrundă într-un unghi ascuţit şi aproape dureros. Am lovit-o peste sâni cu o palmă, în timp ce cealaltă îi frământa fesele. „Hai iubita mea, doar atât poţi”? Am întărâtat-o eu, ridicându-mă să îi muşc sânii. Nu ştiu de unde a găsit energia să se avânte într-un ritm şi mai îndrăcit. Gura mea de abia putea să se agaţe de sfârcurile care se fluturau nebune în sus şi în jos, la stânga şi la dreapta. Am agăţat un sân cu dinţii şi am strâns. Ea a ţipat şi s-a contractat puternic. Eu eram aproape să termin. „Da, da, da, da”, îngâimam odată cu ea. A ţipat. Am simţit-o cum îşi dă drumul. M-am înpins în ea şi am strâns-o în braţe ca într-o menghină. A tresăltat în braţele mele încă de câteva ori şi apoi am căzut cu totul pe pat. Am lăsat-o să se calmeze puţin, şi am sărutat-o. „Eşti bine”? Am întrebat-o. „Da”, mi-a răspuns ea gâfâind. „Mai rezişti”? Am spus eu „De ce, încă mai ai chef de prostii”? „Eu? Tot timpul”. „Pe bune”? „Nu ţi se pare că este evident? Simţi cumva ceva moale în tine”? „Eşti nebun”? „Cam da. Întrebarea este: mai rezişti”? „Nu vrei să luăm o pauză”? „Nu ştiu cât timp mai avem, deci nu”. „Ok”, a spus ea, prelungindu-l pe o. „Ridică-te”, i-am spus eu. M-a ascultat, ridicându-se uşor de pe mine. Eu am înpins-o în faţă, poziţionând-o în patru labe pe pat. „Sigur mai rezişti”? Am întrebat-o eu încălecând-o pe la spate. „Hai să vedem”. Mi-am potrivit penisul în crăpătura ei suculentă şi am înpins. Mulţumesc naturii pentru lubrifiant pentru că ea este atât de strâmptă. Odată întrat cu totul, mi-am lipit buzele de ceafa ei şi, cu mâinile pe sâni, am început să o pompez din nou. Era o cursă. Era un maraton de plăcere în care mi-am dat frâu liber senzaţiilor şi dorinţei. Voiam să ejaculez, voiam să o umplu. Voiam cu disperare să explodez şi să mă stoarcă cu totul. Testicolele mele mă dureau când se loveau de fundul ei bombat şi tare, dar împingeam ca un nebun. Ea dădea din fund, mă contra, ţipa şi tremura. Eu o muşcam de ceafă, îi frământam sânii şi mă afundam în ea. Împreună ne ciocneam corpurile ca doi nebuni, ne chinuiam şi ne iubeam. Am trăit din nou senzaţia stranie a îngustării realităţii. Totul se limita la aici, acum, noi. Am simţit că o să termin. Nu mai exista nimic decât dorinţa arzătoare să termin. Oboseala, raţiunea, totul s-au şters, era doar ea, doar eu, doar o gaură fierbinte şi un penis ce mi se părea că tot creşte. „Încă puţin, încă puţin, acum, acum, acum trebuie să ţâşnească”. Am scos-o rapid din ea, ea sa întors cu faţa spre mine, sa întins pe spate şi, deodată, am urlat. Jet după jet m-au traversat din vârful degetelor şi creştetul capului şi s-au scurs peste tot pubisul si abdomenul ei unii stropi ajungând chiar între sâni. Acompaniat de gemetele mele animalice. Am încetinit. Brusc penisul mă ustura. Brusc oboseala s-a întors şi corpul meu s-a transformat într-o gumă de mestecat pe care ai uitat-o două ore în gură. M-am prăbuşit pe pat lângă ea aproape înconştient, şoptind spasmotic „Te iubesc”.

Continuarea şi multe altele doar în cartea "Gânduri la miezul nopţii 12 P.M." În curând!

În cabina de probă... (fragment din carte)

- Hai, fugi la cabina de probă şi strigă-mă când eşti gata.
Nu-mi venea să cred. Stăteam pe banca de lângă cabina de probă şi bâţâiam puternic din picior. Era unul din momentele alea când timpul devine dens, şi tu încerci să îl străbaţi… centimetru cu centimetru. Şi vrei să alergi, dar de abia reuşeşti să te mişti. Aşteptam cu sufletul la gură să o aud că mă strigă, că voi intra acolo şi în sfârşit fantezia mea, a noastră, avea să devină realitate. Totul începuse în urmă cu câteva luni când fusesem la cumpărături. Intrasem în cabina de probă să văd cum îmi stă un tricou şi tot holbându-mă în oglindă, am început să îmi imaginez… lucruri. Ideea că mă aflam într-o oarecare intimitate, într-un spaţiu supraaglomerat… că aş putea să fac sex la doar câţiva centimetri de o mulţime de oameni, despărţiţi doar de o perdea… mă excită teribil. Am împachetat rapid tricoul şi am zburat până acasă. În timp ce îmi aminteam toate acestea, am simţit că cineva se aşează lângă mine. Am tras cu coada ochiului şi am observat că e un alt tip care îşi aşteaptă iubita să iasă de la cabină… „altul care îşi aşteaptă iubita să iasă?” am zâmbit fără să mă pot abţine. Mi-am aruncat din nou privirile la ceas şi am oftat a nerăbdare. Aşadar… am ajuns acasă, mi-am îmbrăţişat şi sărutat iubita şi i-am arătat ce mi-am cumpărat.
– Tare tricoul, dar vreau să-l văd pe tine.
– Stai aşa. M-am dus în baie şi m-am schimbat. Mă uitam în oglindă şi mi-am adus aminte de…
– Iubi!?
– Da!
– Vino să mă admiri!
Eram în continuare cu ochii în oglindă. Am văzut cum uşa din spatele meu se deschide, cum apare mai întâi capul brunet, apoi iubita mea îmbrăcată într-o rochiţă sexy de casă.
– Îţi stă bine.
– Nu e aşa?
Am replicat eu mândru. S-a apropiat de mine şi a aranjat o cută invizibilă.
– Da, îţi stă foarte bine.
M-am aplecat şi am sărutat-o pe buze. Simţeam cum dorinţa arde în mine. O doream. O doream acolo şi atunci. Am împins-o până la maşina de spălat, i-am ridicat rochiţa scurtă şi… … şi a fost exploziv. Am scuturat din cap să îmi limpezesc mintea.

 – Poţi să vii puţin?
– Sigur, imediat. (bineînţeles că pot, asta şi aşteptam).
 M-am ridicat, i-am aruncat tipului de lângă mine o privire „Off-ce-ti-e-si-cu-femeile-astea” şi m-am dus la cabină. Am dat perdeaua la o parte şi am intrat rapid si am tras înapoi perdeaua grăbit în urma mea. Ea mă aştepta aşezată pe un taburet, complet dezbrăcată, cu picioarele depărtate şi cu o privire în ochi ce spunea totul. Desfăcându-mă la curea, am aruncat un „modelul ăsta îţi stă destul de bine, încearcă-l totuşi şi pe cel roz” Suficient de tare ca să mă audă eventualii vecini de cabine. Cât eu mă luptam cu desfăcutul hainelor rapid, dar în linişte, ea a început să se joace cu un deget pe clitoris. Mă înnebunea şi o ştia. Am reuşit în cele din urmă să îmi eliberez penisul care deja îmi zvâcnea. În momentul acela ea a început să-şi sugă senzual un deget. M-am apropiat de ea şi i-am făcut semn să se ridice. Comentând cu voce tare ceva despre un model inexistent cu dantelă. Am poziţionat scaunul în faţa oglinzii şi m-am aşezat. Am luat un sutien de pe suport şi l-am aşezat pe jos. Totul era planificat dinainte. Ea s-a aşezat cu genunchii în cupele sutienului şi mi-a luat delicat penisul între buze. Oglinda din faţa mea îmi dezvăluia o nouă perspectivă (din spate) ce sporea şi mai mult plăcerea. Priveam cum capul ei brunet, cu păr lung, se mişca de sus în jos şi în acelaşi timp simţeam mişcarea pe sexul meu întărit. Îi puteam admira în cele mai mici detalii părul care îi cădea pe spate, coloana arcuită, fesele bombate şi crăpătura dintre ele. M-am aplecat spre ea şi i-am şoptit să depărteze genunchii. Acum puteam să îi admir şi rozeta şi vaginul uşor dilatat. Era o perspectivă extrem de erotică, dar totuşi imaginea nu era completă. Între timp ea schimbase mişcarea, ţinându-mi capul penisului între buze în timp ce cu dreapta mă masturba lent. Îi simţeam vârful limbii cum se mişca circular pe capul decalotat. Mi-am dat seama ce lipseşte… ce aş mai vrea să apară în imaginea din oglindă. M-am aplecat din nou şi i-am spus. Ideea îi surâdea. A luat mâna de pe testiculele mele fierbinţi şi şi-a dus-o între picioare. Vedeam în oglindă cum degetul ei se mişca în sus şi în jos pe clitorisul descoperit. Începeam să simt binecunoscută tensiune la baza penisului, dar nu voiam să termin aşa. Era o fantezie pe care o planificasem împreună, la care participasem împreună, deci nu era normal ca doar eu să ies satisfăcut. Am prins-o de obraji şi am sărutat-o pe buze. Apoi am zis cu voce tare să îl încerce şi pe celălalt în timp ce o ridicam şi o puneam cu faţa la perete. Acum aveam perdeaua în dreapta şi oglinda în stânga. Am crăcănat-o uşor şi mi-am dus mâna între picioarele ei. Era udă şi fierbinte. A gemut uşor când i-am atins clitorisul. Îmi închipuiam în acel moment toţi oamenii care treceau pe lângă acea perdea fără să îşi dea seama ce se întâmplă înăuntru. I-am prins sânii în căuşul palmelor şi am muşcat-o de ureche. I-am şoptit la ureche ca o iubesc, că o vreau… că îi mulţumesc că mă înţelege şi că e alături de mine. Ştiam că adoră să îi şoptesc uşor la ureche în timp ce facem sex. Mi-am potrivit penisul la intrarea în vagin şi i-am zis că sunt gata. Ea şi-a lăsat încet bazinul până capul penisului a intrat puţin, după care s-a lăsat brusc înfigându-se până la capăt, luându-mă prin surprindere. Am expirat puternic, dar senzaţia a fost magnifică. Am simţit cum vaginul ei fierbinte şi ud mă cuprinde, mă înconjoară, mă strânge din toate părţile. Am început să ies uşor, iar când mai aveam puţin şi ieşeam de tot, am penetrat-o brusc. A icnit de plăcere. Riscam să fim prinşi, aşa că i-am pus pe post de căluş un alt sutien. Amândoi aveam capetele întoarse spre oglinda din stânga, urmărind fiecare detaliu. Vedeam cum intru şi cum ies din ea. Vedeam cum muşchii se contractă în jurul penisului meu, vedeam cum pielea din zonă străluceşte de sucurile ei, sub lumina tubului fluorescent. Începusem să accelerez, testiculele mi se loveau cu un sunet ritmic de coapsele ei. Continuăm să îi şoptesc la ureche în timp ce în palme îi strângeam din ce în ce mai tare sânii. Simţeam că voi termina în curând. Am ieşit din ea. I-am depărtat şi mai mult picioarele şi i-am atins clitorisul cu capul penisului. Am început să o masturbez cu propriu-mi penis. Ştiam că asta o omoară. Ştiam că mai mult decât atât, gândul că e într-un loc public, la un pas de atâţia şi atâţia oameni, că se poate urmări în oglindă şi vede cum acel mădular strălucind de secreţiile ei se freacă încet de clitorisul ei umflat… o omoară. Am simţit că se apropie orgasmul ei şi am stabilizat ritmul. Simţeam că nu mai am mult nici eu. Am simţit cum se încordează. Am decalotat şi mai mult, iar senzaţia pe care mi-a dat-o frecarea capului gol de clitorisul ei fierbinte şi lubrifiat m-a făcut să-mi dau drumul. La prima zvâcnire am simţit-o cum se împinge în mine, cum fesele ei se lipesc de pubisul meu. Jet după jet de spermă fierbinte pe clitorisul ei, au dus-o la un orgasm care ar fi fost foarte zgomotos dacă nu ar fi avut acel sutien îndesat în gură. Am stat aşa îmbrăţişaţi până ne-am venit în fire. Apoi eu am luat un şerveţel din buzunarul blugilor, m-am şters şi în timp ce îmi ridicam pantalonii am zis să aleagă ce vrea. Am ieşit şi m-am aşezat pe băncuţa de lângă cabină. Totul durase doar 10 minute, iar tipul era încă acolo. M-am aşezat lângă el şi i-am zâmbit. Din cabina de lângă cea a noastră a ieşit o tipă de vârstă mijlocie, şatena, zveltă şi cam roşie în obraji. A venit spre bancă.
– Cam mult ţi-a luat. (I-a spus tipul de lângă mine.)
– Mda, e greu să alegi.
S-a aplecat spre el să-l sărute şi în timp ce buzele lor erau la câţiva milimetrii, ea i-a şoptit printre dinţi: doi lângă mine s-au futut în cabină. Am zâmbit şi am întors capul auzind cum iubita mea dădea perdeaua de la cabina de probă păcătoasă la o parte. M-am ridicat odată cu tipul de lângă mine, mi-am sărutat iubita şi i-am făcut cu ochiul necunoscutului.
– Deci, te-ai hotărât în cele din urmă? (Am întrebat-o pe prietena mea în timp ce ne îndreptam spre casa de marcat.)
– Da… am luat două mai speciale.
– Vezi? Tot eu le-am ales pentru tine. Fără mine ai fi stat acolo mult şi bine.

Continuarea şi multe altele veţi putea citi în cartea "Gânduri la miezul nopţii 12 P.M." În curând!

Frumusetea unei femei

​ Frumusetea unei femei ar trebui sa vina putin si din interior nu doar de la fondul de ten si genele alea lungi si arcuite, prea multe frumoase “urate” considera ca daca arata bine pot cucerii orice barbat. Da poti cucerii orice barbat prost sau fara principii dar niciodata unul adevarat! Unul adevarat isi doreste ceva de viitor si atunci cand vede ca pentru unele viitorul inseamna cateva ore de sex pleaca sau ramane, dar sa nu va mirati daca a doua zi nu mai raspunde la telefon. Barbatii adevarati isi doresc femei la fel de adevarate, frumoase. Femeile astea adevarate din pacate au dat peste prosti care nu le-au respectat si sunt rare si greu de gasit, si chiar daca le gasesti sunt si mai greu de cucerit. Pe una din asta nu o cuceresti doar cu masina sau hainele tale, cu plimbarile plin locurile scumpe din oras si noptile de clubbing din cluburile de top! Nu o intereseaza doar notorietatea ta si faptul ca iti permiti anumite lucruri, o intereseaza mai mult ce ai in cap, cum gandesti, unde vrei sa ajungi in viata asta ca sa stie daca poate avea un viitor cu unul ca tine, pentru ca la ele spre deosebire de cele de mai sus viitorul inseamna mai mult decat o noapte de sex si mai mult ca sigur cand merg in club nu merg sa agate printisori sau smardoi cu renume de big boss, au masa lor rezervata. De multe ori m-am intrebat ce e cu femeile astea din prima categorie si din discutii am inteles cat de speriate au ajuns unele din cauza barbatilor, atat de speriate incat prefera sa devina “frumuseti de consum” gandind ca asa profita de pe urma lor... da aia big boss. 

E amuzant pentru ca defapt nu stim care de care profita defapt, uni ati spune ca profita amandoi ca amandoi au un interes, ea banii lui el p..da ei, dar nu e chiar asa, banii lui oricum se consuma si face altii dar p..da ei si faptul ca isi calca in picioare demnitatea si respectul de sine devine egal cu zero, nu prea se mai pot remedia usor. Barbatii vorbesc despre femeile astea de consum si rad cu gura pana la urechi, le arata cu degetul si se lauda cu faptul ca ele depind de ei! Dragelor, fiti frumoase si destepte, deschideti putin si mintea inainte de a deschide picioarele daca vreti barbati buni langa voi! Pana la urma la asta se va rezuma totul, pentru ca doar asa poti forma o familie, un viitor. Dragilor voi barbatii, mai ales astia tineri si cu bani, e ok oare sa ai cat mai multe sau sa ai una care sa faca cat 100? Bine asta depinde de ce va doriti voi, daca vreti palmares si cat mai multe erecti va inteleg. Dar daca nu, fratilor de ce dracului le cautati prin cluburi si dupa va mirati ca sunt nustiu cum, degeaba va mirati ca sunt asa cand voi le-ati cucerit etaland valorile materiale si nu alea morale adevarate pe care ar trebui sa le scoateti in evindenta defapt, sau poate sunteti atat de “saraci” incat tot ce aveti sunt banii. Aa si sa stiti ca nu doar o m..ie bine facuta va poate face fericiti. In concluzie, barbati fiti barbati pana la capat daca vreti ca femeia de langa voi sa fie si ea adevarata, iar voi dragelor nu fiti doar frumoase, cred ca puteti si mai mult de atat!

Ce dacă...

Ce dacă au trecut multe nopţi pe la fereastră şi de ficare dată luna părea singura ce înţelege tot, degeaba strigi, nu-i nimeni să te audă. Ce dacă de multe ori tu aştepţi să-i pese când ei defapt aşteaptă să îţi trecă sau poate nici nu mai aşteaptă. Ce dacă sunt prea multe amintiri şi de vină e o singură persoană, ce dacă felul în care te privea uneori te făcea să bagi mâna în foc că te iubeşte. Ce dacă ziua uiţi dar seara îţi aminteşti totul ca mai apoi să fie şi mai greu să uiţi din nou, ce dacă de atâta vreme verşi durere în scrumiere şi nopţile acum iţi sunt prietene. Ce dacă i-ai spune că ţi-e dor, ce dacă dintre toate minciunile ei "te iubesc" era preferata ta. Ce dacă ea te-a facut să le urăşti pe toate, ce dacă spuneai că nu vrei să mai simţi niciodată singurătatea iar acum o simţi mai des decât te simţi pe tine. Ce dacă ai inima praf, ce dacă ce-ai iubit mai mult te-a doborât, ce dacă nu mai crezi în oameni, ce dacă nu mai crezi în suflete pereche, ce dacă timpul trece greu atunci când suferi. Ce dacă aveai un vis şi o iubeai, ce dacă nu-ţi trebuiau alte femei şi voiai să fi tată. Ce dacă o vrei doar pe ea, nu vrei altă femeie. Speranţa moare ultima, iubirea niciodată! 

Ce dacă n-ai s-o uiţi la fel ca pe oricine, ce dacă a fost candva lumina ta şi de prea multe ori tot ce-ai avut. Ce dacă eşti trist în mijlocul verii, ce dacă ţi-ai pierdut pacea şi zâmbetul prin locurile unde de obicei obişnuiaţi să vă plimbaţi ţinându-vă de mână. Ce dacă nu există leac pentru minciuni, ce mai poţi să speri când vezi că nici măcar iubirea nu poate să ţină oamenii împreună. Ce dacă încă mai crezi în două inimi despărţite care bat totuşi una pentru alta, ce dacă pe strada unde vă plimbaţi e acum linişte, nu îţi mai aduce aminte decât de o iubire pierdută. Ce dacă norocul pentru tine e totuşi un fel de ghinion, ce dacă mai trece o zi dar tu ai aceleaşi gânduri. Ce dacă toţi vor să fie înţeleşi dar nimeni nu înţelege, ce dacă in multe sensuri fără ea n-ai sens, ce dacă ai iertat de atâtea ori şi te-ai dezamăgit pe tine. Ce dacă ai avut multe dorinţe care nu s-au împlinit, ce dacă încă trăieşti din amintiri, ce dacă s-au rupt bucăţi din tine ce n-ai să le mai vezi vreodată. Ce dacă unii te văd cu aripi şi alţii cu coarne, ce dacă norul care a venit pare interminabil, ce dacă timpul trece fara voi. Ce dacă...

Femeia pe care-o vrei o viata, nu doar o noapte!

   Femeia aia care coboara lejer din ma;ina ei personală, şi nu vreuna roz primită cadou de la vreun iubi sau de la părinţii cu bani. Femeia care are parfumul ei aparte şi special, nu vre-un parfum prea scump care să mascheze defapt viaţa ei prea ieftină. Femeia simplă care nu işi etalează formele prin hainele parcă prea strâmte sau decolteul mult prea evident. Femeia sinceră care face diferenţa între bun şi rău, care mai degrabă se uită la un bărbat pentru cât de mare are sufletul nu cât are spatele, braţul, sau buzunarul. Femeia pe care nu o interesează banii sau cât eşti de cunoscut ca bărbat, femeia care pune mai mult preţ pe cum gândeşti, nu pentru ce bagi in garajul din vila ta cu pişcină. Aia e o femeie în adevăratul sens al cuvântului, una care te vrea aşa cum eşti te va face să te simţi special şi să trăieşti cele mai nepreţuite momente în garsoniera ta poate mai ieftină decât maşina ei. Nu e vorba nici de bani, nici de interes, pentru ea nu contează dacă eşti milionar în euro sau lucrezi la KFC. Pentru ea contează doar ce simte atunci când o priveşti. Partea grea e că astfel de femei nu le cucereşti aşa uşor, de asta avem mereu tendinţa să alegem celelalt tip de femei, alea care simt mirosul banilor de la 10 km, care se uită subtil la tine pe sub ochelarii de soare primiţi cadou de la ultimul fraier dinaintea ta. Alea care se cred dive când defapt tot ce e feminin la ele e corpul, în rest sunt nişte creaturi nesătule de cunoaştere, influenţă, bani, mândrie şi îngâmfare. Unii bărbaţi le preferă totuşi pe acestea pentru că tot ce vor e distracţie. Dacă nu ar fi bărbaţi care să le placă probabil că aceste femei nu ar mai exista, nu ar avea pentru cine, dar din păcate unii bărbaţi gândesc mai mult cum să aducă femeia mai repede în dormitor sau în baia vreunui club, decât cum să o aducă în suflet. 

   Trandafirul a fost acum înlocuit cu băutura din club, plimbările de mână prin parc înlocuite cu cele de shopping în mall. Apoi stăm şi ne îndrebăm noi ca bărbaţi unde naiba sunt femeile alea de altă dată, unde e dragostea aceea sinceră şi inocentă, păi există doar că suntem prea ocupaţi cu femeile astea second hand şi nu le mai vedem pe ele, femeile alea ce nu prea au drum prin cluburi şi dacă totuşi au, au masa lor rezervată, nu au nevoie să se lipească la masa ta. 

   Mai există femei, femei care nu vor altceva decât să fie iubite, femei care nu vor altceva decât puţină atenţie şi respect, femei care preferă să te ia de mână la o plimbare prin oraş, femei care şi-ar dori mai degrabă să te facă fericit şi asta să le facă şi pe ele fericite. Un bărbat adevărat nu e cel care are cea mai luxoasă maşină din parcare, e cel care ştie cel mai bine să te ţină de mână. 

   Alege o femeie pe care s-o vrei o viaţă, nu doar o noapte. 

Cel mai sincer sentiment

   Dă-mi mintea şi inima înapoi, cred că ţi-a ajuns cât te-ai jucat cu ele pictându-le în ţipete ce nu puteau fi anesteziate nici măcar cu o doză de morfină injectată într-un zâmbet fad. Dă-mi bucuria şi ochii veseli înapoi. Le-ai ferit atât de bine încât am ajuns să urăsc jocul asta nenorocit de-a v-aţi ascunselea. Când eu îmi arătam chipul, tu îţi ascundeai ochii. Când eu îmi arătam buzele, tu îţi făceai pierdută gura. Când trupul l-am aşternut pe al tău, tu ţi-ai ascuns mâinile. Le-ai pitit la spate, aşa cum ai pitit cu grijă fiecare minciună şi cuvânt de dor aruncate peste noi. Dă-mi surâsul înapoi, te-ai folosit prea mult de el, iar mai apoi mi l-ai şters de pe pomeţii fini ce fierbeau încă a tine. Dă-mi fericirea pe care mi-ai luat-o ostatică, ai ţinut-o legată şi ai chinuit-o zi de zi şi clipă de clipă, ai înfometat-o şi ai lăsat-o însetată de iubire. M-ai lăsat fără oglinda fiinţei şi m-ai îmbătrânit în ceasuri încărunţite la ore fixe. Dă-mi timpul înapoi sau ceartă-te cu orologiul inimii, roagă-l să se îndure şi să îmi toarne picături de clipe peste pleoape. Serios, dă-mi sufletul înapoi oricum nu ai ce să mai faci cu el acum... e gol. 

  Am fost bărbatul ce şi-a dat sufletul pentru tine, femeia de lângă umărul meu, asta în timp ce tu îţi dădeai numărul de telefon şi la alţii. Acum nu mai sunt decât un bărbat rănit, batjocorit, minţit şi înjosit, culmea tocmai de tine, cea pe care o credeam prinţesa de porţelan a castelului sufletului meu. Ai fost o femeie ce a considerat că merită doar să primească şi atât. 

  Femeie ce are zâmbetul fals şi ochii acoperiţi de măştile fabricate cu grijă, zi de zi. Femeie cu sufletul îngheţat, atunci când nu este amanetat pe sume modice, iar până şi în momentele tale de autenticitate, chipul îţi este gol şi plin de durere. O durere pe care o maschezi cu fondul de ten mult prea evident, de rujul prea colorat şi de o atitudine teatrală. 

  Crezi că le ştii pe toate când defapt nu ştii nimic. Nu te respecţi deloc, ai nevoie mereu de o validare continua şi de un bărbat care teoretic şi practic să întreţină acest proces. Consumată de principii, de mândrie, de aroganţă şi de un ego inflamat de complexe. Nu ştii ce îţi doreşti cu adevărat, poate pentru că nu îţi doreşti defapt nimic, doar să exişti şi să fi băgată în seamă. 

  Iţi doreai să fi apreciată dar dacă te-ai fi iubit măcar puţin nu ai mai fi avut nevoie şi de alte confirmări, îţi ajungeau ale mele. Iţi doreai atenţie deşi atenţia ta era mereu distributivă. Iţi doreai plăceri, de moment, cele de lungă durată se pare că îţi consumau prea multă energie. Îţi doreai să fi cunoscută, din păcate mai mult pentru ceea ce poţi primii, nu pentru ceea ce poţi oferii. Poate că îţi doreşti iubire, dar tiind să cred că una pasageră, pe cea permanentă care putea să dureze o viaţă ai ratat-o cu brio.

Câteva cuvinte...după tot...

 Bărbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi de suprafaţă n-ar putea-o întrece. Sensibilitatea din voi (femeile) are nevoie de lacrimi. Poate că în ceaţa unui plâns calificat, de femeie care iubeşte degeaba, de femeie uitată sau părăsită, de mamă chinuită, se afla cele mai multe răspunsuri despre cine sunteţi, cât de frumoase şi cât de vii şi de minunate sunteţi…Poate câte un plâns la timpul potrivit nu e doar ce curge din voi, ci despre ceea ce puteţi aşeza mai bine în voi….Când plange o femeie, nu întotdeauna un barbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi (albă sau neagră) N-am idee de ce , dar oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe “ce mai fac”. Se trezesc unul lângă celalalt, ştiu pe de rost ce mănâncă la micul dejun, ce muzică le place, când pleacă şi când vin de la muncă, unde le place în vacanţă, dar nu mai ştiu “ce mai fac”….Târziu, când lucrurile nespuse şi-au făcut cochilie, descoperă că celalalt face cu totul altceva decat părea a face şi ar răspunde mai degraba la întrebarea “tu cine esti?”…In loc să se întrebe seara, ochi în ochi, “ce mai fac”, cei mai multi oameni îşi ţin sufletele ferecate şi mimeaza “binele” pe care-l anunţă mereu… Sau sunt obsedaţi că fac rău şi nu mai ştiu nici care-i întrebarea, nici unde-s ochii celuilalt, nici care ar fi raspunsul autentic… 

    Am oameni la care mă gândesc imediat ce simt un miros care le seamănă. Ştiu şi pot retrăi chiar şi de la distanţă mirosul de pădure de toamna, de mare, de copilarie, de acasă…de în braţe la ea, de părinţi, de şcoală… Mă gândesc la o femeie cu care dimineţile aveau gust de scorţişoară şi piper şi miere... Prima ninsoare de care mi-a fost teamă că o să mă prindă singur mi-a rămas, în minte, caldă… Ne blocăm de mici în nişte idei fixe şi ne aliniem altora şi mai greşite ca ale noastre, că, nu-i aşa, cine mai are timp astăzi de analize profunde, de cunoaştere mai pe-ndelete?...Toţi ne pricepem la pus etichete, toţi ştim să “citim” oameni din prima şi puţini avem calitatea rară şi preţioasă de a recunoaşte că ne-am înşelat în privinţa unui om, în bine sau în rău. Aparenţele înşală mai abitir ca femeile nesigure pe ele, dar nu ştiu cum facem de nu le abandonăm. …. 

 E despre cum simt eu vara din mine…e despre ce a înflorit în mine, ce a dat roade, ce trebuie primenit, ce e nor şi ce e rază, când sunt ploaie, când mi-e vânt, ce culori am şi vacanţa cui sunt… Sunt fascinat de câte se pot petrece între un bărbat şi o femeie. Sunt mereu uimit de iluziile în care credem, până ne trece dragostea. Sunt admiratorul tuturor celor care reuşesc să rămână excepţiile care îmbătrânesc de mână. Să explice cineva cum se naşte dragostea! Să explice ce-i aia simplitatea unei priviri din care afli tot şi să îndrăznească oricine să argumenteze de ce se duc naibii, după o vreme, atâtea poveşti senzaţionale de iubire… …am învăţat să mă uit mult mai atent la cei care au măşti, în genere de histrioni, de mereu veseli, de sufletul-găştilor şi petrecerilor, de femei şi bărbaţi celebri, de neclintit sau de risipitori de amoruri fulgerătoare..Am gasit pe acolo…nimic, mult zgomot şi praf sau…femeia care mi-a luminat viaţa o perioadă, sau care cel puţin asta cedeam eu că face.. Când am putut să iau omul în suflet, am fost fericit. Când doar l-am admirat şi i-am zâmbit, sperând că mă va observa la randu-i, am constatat ca inhibam personajul, că i se părea un joc, că mă suspectează de plăceri ieftine, şi mă trezeam că fuge de mine… Poate că cel mai sincer anunţ matrimonial- dar n-am auzit să fi publicat cineva aşa ceva – ar fi : “ Sunt un bărbat atât de singur, atât de neiubit şi de speriat, încât aş vrea lângă mine orice fel de femeie, numai să nu mai dorm singur şi să nu mă mai trezesc pentru nimeni…Sunt atât de sarac, încât n-am nici macar cui să povestesc despre mine…Caut doamnă serioasă, fără obligaţii, căreia să-i dau în grijă sufletul meu”… Am întâlnit o femeie care m-a eletrocutat. În secunda 1 mi se tăiase respiraţia, timp în care mi-am auzit bătăile inimii….2,3,4,5…Nici până azi nu ştiu să explic de ce. Dar ştiu ca ea era. Cea mai puternică amintire de atunci e privirea ei. Nu se uita la mine, ci la ceva făcut de mine. Era ceva pe faţa ei, în felul în care nu clipea şi în izolarea pe care şi-o contruise rapid, ca să nu o atingă hărmălaia din jur, era un semn ca-i pasă de mine pe care rareori l-am întâlnit în viaţă…Dar ştiţi de ce mi se face dor? Pentru că nu o pot avea, e mereu a altuia… Pe femeia aceasta o iubesc ca pe viaţa însăşi, adică vreau s-o trăiesc, s-o provoc, s-o fac fericită, puternică…Vreau să am atâta grijă de ea şi de sufletul ei încât să-mi zâmbească mereu, chiar şi din faţa altarului unde-i va spune “da” altuia. Nu toate iubirile au aceeaşi formă, cum nici măcar într-un cuplu femeia şi bărbatul nu iubesc la fel. Mă gândesc că e cea mai specială fiinţă pe care viaţa mea l-a primit în dar, de aceea îmi propun să o iubesc în afara oricărei scheme, în afara oricărui gest previzibil şi în ciuda oricui. Nu ştiu dacă ea se va putea acorda la o iubire cu atâtea vibraţii, nu stiu dacă nu cumva sunt ca un motor mult prea puternic pentru o maşină încă şubredă dar ştiu că-i datorez acestei femei cel mai seducător dar pe care l-am primit vreodată - felul în care o iubesc. Pe femeia acesta o văd de câte ori închid ochii şi ea este inventatoarea fiorului care-mi străbate chiar acum şira spinării…Şi când sunt foarte singur, ajunge să închid ochii şi să-i zâmbesc. Femeia acesta a fost ea,  iubirea vieţii mele. Şi va fi mereu chiar şi acum în mine, alături de bărbatul care nu credeam vreodată că sunt.

Vreau să-mi fi "menajeră"

E neapărat nevoie să mai dau câte-un var alb peste pereţii unor încăperi mâzgăliţi din răzvrătire, mai mult decât din convingere. Ar mai trebui să regândesc poate scara, pentru că şansa ca numărul femeilor din mersul meu în sus să scadă e minima! Îmi mai trebuie câteva obiecte esenţiale, extrem de folositoare pentru traiul zilnic, am cam pierdut din vedere banalul, fiind prea ocupat cu spectacolul instinctelor mele. Şi … o menajeră.

Aş vrea ca tu să aplici pentru funcţia asta. Menajera din “locuinţa” mea ar trebui să fie, culmea, cea mai importantă fiinţă pentru mine şi tu cam eşti… Singura care să aibă voie să umble printre gândurile mele, doar ca să le pună puţin mai în ordine, singura care să ştie să-mi spele şi să-mi aeriseasca mintea şi care să-mi spună mereu ce nu mai am în mine, ce trebuie neapărat trecut pe lista de noi achiziţii … Fata-n casă … De cand te ştiu, ai cam învăţat totul despre curăţenie. Te chem pe tine pentru că vreau să îmi araţi ce şti să faci. Nu vreau să cotrobăi prin sertare şi nici să nu şterpeleşti lucruri de valoare, cel mult poate doar să le admiri dacă vrei. Şi aş mai vrea să nu-mi pui aceeaşi uniformă pe care au mai purtat-o alţi bărbaţi la care poate ai mai curăţat podeaua vieţii. Am deja câteva idei pentru a curăţa scara, trebuie doar să ai încredere că nu voi pune capcane pe trepte …

Dacă accepţi postul acesta va trebui să ai în vedere faptul că nu poţi să demisionezi aşa uşor, nu o poţi face printr-un  bileţel lăsat pe masa din bucătărie... iar plata, nu vei primi bani, vei primi admiraţia mea, vei primi privirea mea din fiecare dimineaţă şi îmbrăţişarea mea ce va ţine locul păturii noaptea. Da, vei lucra non-stop, nu e un serviciu oarecare unde ai un program, e mai mult un angajament fără contract. Singura regulă ar putea fi să nu pleci lăsându-mă într-un haos din care să nu mă mai poată scoată nici o altă menajeră vreodată.

Vei avea acces la tot ce am eu mai de preţ, vei ştii tot ce se află până şi în locurile cele mai ascunse din casa sufletului meu, ba mai mult, îţi voi da şi ţie o cheie de la podul minţii.

Nu va trebui să porţi uniformă, prefer să îţi faci treaba goală sau cu cel mult un halat de baie pe tine. Nu vei avea unelte, mâinile tale vor fi îndeajuns. Nu am nimic de dărâmat la casa asta, am doar de făcut câteva consolidări, pentru că am avut momente când am exagerat cu neîncrederea în mine. 

Sper să îţi placă şi să rămâi, nu mai vreau să fiu dezordonat, nu mai vreau să fiu plin de praf şi scrum, vreau să fiu curat, vreau să-mi fi menajeră, vreau să-mi faci curăţenie şi să o întreţi. 

Chiar dacă soarele străluceşte, nu-i deajuns să mă încălzească

Cu pleoapele împovărate de-o aşteptare mai grea decât nevoia de aşteptare, simt mai tare răceala ultimei ierni lângă ea decât căldura soarelui ce străluceşte astăzi la început de primăvară. Nici soarele nu mă poate încălzii, deşi am sperat că va reuşi să facă asta. Mă gândeam că odată cu primăvara când toate florile înfloresc frumos, să inflorească şi în sufletul meu pacea şi liniştea care ofiliseră odată cu plecarea ei. Dar nu. Se pare că soarele nu mă ajută să o pot uita, nici ploaia nu poate şi nici timpul. Poate că aşa trebuie să fie, să nu o pot uita vreodată, doar să mă obişnuiesc cu realitatea de a nu mai fi lângă mine. Zile şi nopţi trec când repede când încet, dar încă nu e zi în care să nu mă gândesc la ea, la ochii ei de cristal negru infinit, la buzele ei ce aveau gust de fericire şi la atingerea care mă ridica către rai. Dar din păcate se făcea că-n privirea care credeam că mă iubea cel mai mult trăia unul dintre cele mai mari secrete, secretul de a iubi fără să iubeşti. Nu voi înţelege niciodată cum poţi să emani iubire şi în acelaşi timp să nu iubeşti defapt.

Am încercat să văd în ea măcar o fărâmă de bunătate, măcar o fâşie îngustă de adevăr, şi am văzut ce a fost adevărat abia după ce a plecat. Acesta era defapt costul de a afla adevărul, am avut de ales între a fi fericit uneori şi poate de a nu mai fi niciodată. Ceea ce s-a întâmplat defapt, a fost să cunosc o femeie de mai multă vreme, dar abia într-un anume moment s-o văd cu adevărat. Mereu am crezut că dacă zâmbetul mai are și nuanțe false, lacrima nu prea minte, decât la actrite, problema e că eu am dat peste una din cele mai bune. 

Încă trebuie să urc treptele către dormitor singur în fiecare zi ca să îmi aleg cine vreau să fiu fără ea, doar că nu prea vreau să fiu fără ea. Dădusem peste o femeie ce nu ştiam că îmi va pune capac sufletului, un capac cu lacăt la care a păstrat cheia când a plecat, dar cheie pe care a aruncat-o, iar acum nici măcar ea nu-mi mai poate deschide sufletul. Nu cred că sufletul meu va rămâne închis aşa mereu, sper ca într-o bună zi să apară cineva care să poate deschide acel capac, cumva. Până atunci, reuşesc cu greu să-mi aleg în fiecare zi câte o mască care să ascundă ceea ce simt defapt, deasta uneori sunt vesel şi găsesc puterea să zâmbesc. Nu mă aşteptam la asta, nu mă aşteptam să nu mai pot simţi nimic deşi apar persoane pentru care ar trebui să simt ceva. Poate am pierdut din vedere esenţialul din cauza banalului ce mă invadează zilnic, din cauza nesimţirii pe care o simt defapt. Nu mai sunt ca înainte, nu mă mai recunosc şi cred că nici ea nu m-ar mai recunoaşte. Prefer să înec fiecare seară într-un pahar de vin amestecat cu indiferenţă, mai privesc o fotografie veche în care zâmbeam sincer, mai deschid o carte şi aflu că nu sunt singurul care a trecut prin aşa ceva şi... mai citesc câte un mesaj, deşi ar fi trebuit să le şterg le-am păstrat pe toate. Uneori la fel cum oboseala nu mă lasă să adorm nici cafeaua nu mă poate trezii. Uite aşa trece azi, trece mâine şi fiecare zi ce urmează. Mă refugiez în lucruri mărute care reuşesc să mă distanţeze pentru câteva clipe de felul de coşmar ce mă încearcă. Uneori aş vrea să pot pleca departe, undeva în lume, alteori aş vrea să mai vizitez locuri din trecut care să mă facă să simt mai aproape tot ce sa depărtat. Totul va trece într-o bună zi, atunci când voi trece şi eu.  

Tu nu ai fost niciodată, eu totuşi am rămas

Eram eu, tu şi glasul, pe stradă ţinându-ne de mână sau în braţe, dimineaţă, prânz sau seara. Pentru mine oricum nu mai conta timpul, aşa că nu îmi pot da seama dacă timpul trece mai greu acum sau e doar o iluzie a conştientului meu. În tot acest prezent defapt demult uitat şi trecut eram un suflet, ne zâmbeam pentru orice lucru minor, ne adoram privirile şi paşi nu puteau face nimic altceva decât să ne apropie trupurile. Ne fumam împreună odată cu ţigările moştenirea propriului paradis. Uneori era perfect totul deşi perfecţiunea nu există, cred că noi am inventat-o cândva, sau poate doar eu am simţit asta, totuşi, nu ştiu dacă perfectul a fost doar de faţadă şi ne-am dat seama mai târziu de asta sau doar că orice lucru bun se termină. Poate că ar fi trebuit să îmi dau seama că ceva perfect are un defect mare în interior, pentru că repet nimic nu poate fi perfect. Poate m-am lăsat dus de buzele rujate cu indiferenţă şi neadevăr, doar pentru că am crezut undeva ca un nebun că pot să transform imperfectul persoanei în perfect. Am greşit când am crezut că eu sunt perfect, dar cred că am greşit mai tare când am crezut că tu eşti cea perfectă.

Tu defapt nu ai fost niciodată, eu totuşi am rămas, dar nu mă refer la perfecţiune, ci la noi. De fiecare dată când tu ai plecat la sute de kilomentri, eu încercam cu greu să te mai prind din urmă, până când am învăţat că e mai bine să rămâi, chiar dacă doare şi simţi cum fiecare zi ce trece îţi fură obraznic câte o doză de speranţă. Dar dacă tu nu ai fost niciodată defapt unde am fost eu? 

Acum contează mai mult decât puţin ce a fost, cu toate astea întrebările vor rămâne peste ani şi veacuri în amintirile mele, totul este mai mult decât puţin, frumoasa mea. 

Timpul creşte în urma noastră şi ne lasă gândurile să se uite, ori să se adâncească şi mai mult în suflete, conştiinţa se încruntă şi refuză să ne răspundă, prietenii ne spun să lăsăm moartă şi iubirea şi situaţia şi întrebarea ce ar fi fost dacă. Cu toate astea eu am rămas... tu, nu ai fost niciodată.  

Daca nu ai putut să îmi citeşti inima, citeşte asta!

Încă de la început am oferit totul pe tavă, am oferit sufletul meu împreună cu toate gândurile şi dezamăgirile trecutului meu, te-am lăsat să mă cunoşti cum nu am lăsat pe nimeni altcineva, am vrut să ştii totul despre mine deşi eu nu ştiam nimic despre tine. Am vrut să poţi avea încredere în mine, să te fac să mă iubeşti pentru ce sunt, să îţi arăt tot ce e mai pur şi frumos în mine, să fi sigură pe cine sunt, să ştii ca am mai iubit, să ştii ca am mai suferit, să ştii cum e inima mea. Mi-am dorit mereu să pot fi deschis cu tine, să te las să îmi citeşti inima dar tu din păcate nu ai reuşit, nu ai ştiut să citeşti în limba scrisă pe sufletul meu. Nu ai fost capabilă niciodată să înţelegi ce vroiam să îţi spun când îţi spuneam că vreau să rămân lângă tine până la sfârşit, sunt un necunoscut pentru tine, cred că acesta e motivul pentru care ai uitat atât de repede totul, pentru că tu defapt nici nu ai fost unde am fost eu în tot timpul, ai rămas undeva în trecutul tău inundată de remuşcări şi regrete, inundată de fostele iubiri neîmplinite şi toate astea s-au întâmplat pentru că tu te-ai ferit ca eu să te cunosc crezând că poate te voi judeca. Nu te-aş fi judecat, poate te-am judecat pentru că nu te-ai deschis în faţa mea aşa cum am făcut-o eu, prea multe secrete ai ţinut ascunse în tine, secrete care vor rămâne ferecate într-un colţ al tău de suflet pe care nimeni nu îl va cunoaşte poate vreodată.

Am spus că am mai iubit înainte să te cunosc pe tine, dar nu am iubit pe nimeni cum te-am iubit pe tine, nu am vrut să las pe nimeni să mă poate cunoaşte cum am vrut să mă cunoşti tu, nu ştii multe despre mine, iar dacă nu ai putut să îmi citeşti inima citeşte rândurile astea, poate vei realiza cât de multe ai pierdut ascunzându-ţi trăirile şi trecutul în care erai şi poate şi acum eşti încă blocată. Te-am iubit femeie mai mult decât cred că aş mai putea să iubesc vrodată în viaţa asta, ţi-am vândut sufletul prea repede orbit fiind de frumuseţea ta nevinovată. Te-am iubit enorm. Te-am vrut lângă mine atât de mult încât i-am dat pe toţi din jurul meu la o parte doar să îţi pot face ţie loc, am vrut să împart cu tine fiecare părticică din viaţă, cu tine doar cu tine, fără altcineva, nu mi-a păsat o secundă că poate uneori m-am lăsat pe mine fără nimic doar să îţi pot oferii ţie totul. Nu ai ştiut să citeşti inima mea şi îmi pare rău că nu ai făcut-o, dar nu îmi pare rău pentru mine, ci pentru tine. Te-am iubit atât de mult încât niciodată nu aş putea să îţi doresc vreun rău, vreau să fi fericită, vreau să te văd realizată şi împlinită, să te văd într-o zi mireasă chiar dacă mirele nu voi fi eu, să te văd într-o zi mamă chiar dacă tatăl nu voi fi eu, vreau să te văd fericită chiar dacă fericirea ta nu va fi lângă mine. Cred că asta e singura dovadă de iubire pe care mai pot să ţi-o ofer acum, poate aşa vei reuşi să citeşti într-un final ce a fost scris cu adevărat în sufletul meu. 

Sufletul contează, restul este un bonus ce se va pierde în timp.

Frumuseţea ta face capetele tuturor celor ce trec pe lângă tine să se întoarcă, te privesc îndelung şi îţi admiră corpul, unii te dezbracă din priviri, alţii îşi imaginează cum ar fi să fi în dreapta lor în maşină sau pe stradă. Eşti frumoasă, asta îţi oferă încredere în tine, te simti bine când te vezi admirată şi te încarcă pozitiv să observi că eşti în atenţia multora, mai primeşti un comentariu subtil la una din fotografiile postate pe site-urile de socializare, mai intră cineva în vorbă cu tine şi primeşti feedback pozitiv prin numeroasele like-uri. Te simţi importantă şi asta te face să vezi lucrurile superior faţă de amărâtul pe care l-ai lăsat în urmă.

Priveşti către răsărit în fiecare dimineaţă şi asta îţi dă amploare să ajungi din ce în ce mai departe de suferinţă. Problema nu e asta însă, eşti o femeie frumoasă şi asta nu o poate contesta nimeni, dar din păcate frumuseţea asta exterioră trece iar cei care acum te apreciază s-ar putea ca peste un timp nici să nu te mai bage în seamă, sau scopul lor să fie clar încă de la început, vor doar să profite de frumuseţea ta şi să se bucure de corpul tău cu forme senzuale pentru a-şi sadisface propiile plăcerile trupeşti. Dacă vrei să fi o femeie cu adevărat frumoasă, fi o femeie cu principii, suferă dacă suferi, plangi dacă te doare, iubeşte dacă iubeşti şi cel mai important spune ce simţi când simţi mereu, fără îndoieli şi reţineri, pentru că în faţa unui bărbat adevărat asta contează cel mai mult, asta caută unul adevarat la o femeie, o femeie la fel de adevarată ca şi el, băieţeii şi fetiţele mai devreme sau mai târziu se vor trezii oricum la această realitate, dar e posibil să fi pierdut multe până atunci şi să regrete, iar să regreţi doare, doare mult. Prefer de zece ori mai mult o femeie cu principii, decât una frumoasă, iar dacă e şi frumoasă şi cu principii atunci e perfect. Nu caut sex, am avut parte destul, sex şi sex bun, dar până la urmă nu sexul redă iubirea dintre doi oameni, poţi să-l faci fără sentimente, dar poţi oare să-l faci şi fără resentimente? Dacă da, atunci scuză-mă dar nu ai principii şi asta nu e deloc bine dacă vrei să fi iubită sau iubit. Cum ţi-e sufletul? La exterior arăţi bine, te admir, îmi place cum zâmbeşti în poze, dar zâmbetul acela ar trebui să fie încărcat şi cu motive, asta l-ar face şi adevărat. Un suflet împăcat e un suflet curat şi sincer, cu toţii minţim, dar e mai rău când miţim cu sufletul, iar şi mai rău când ne minţim cu sufletul. Sufletul contează, frumuseţea fizică e un bonus care mai târziu dispare, însă frumuseţea sufletului rămâne mereu. Ai grijă ce frumuseţe alegi să ai, pentru că frumuseţea sufletului nu prea poţi să o reglezi din machiaje şi operaţii estetice, ci doar prin sinceritate şi iubire.  

Nu te mai..., dar te...

Nu te mai ating, nu te mai simt, nu te mai aud, nu te mai văd, nu te mai strâng în braţe, nu te mai ascult, nu te mai ţin de mână, dar totuşi încă te mai ... . Au apus zilele în care păşeam amândoi pe aceeaşi alee zâmbind, a trecut vremea în care râdeam de ziua de ieri, ne bucuram de seara împreună şi ne întrebam sărutându-ne ce se va întâmpla mâine. Încă mai simt mirosul ultimei primăveri petrecute împreună. Urmează o nouă primăvară, dar de data asta însă, pentru mine nu mai înfloreşte atât de frumos, prefer încă să mai simt puţin din iarnă, ultima iarnă cu tine. Acum nu te mai gust în dimineţile cu aromă de cafea la pliculeţ făcute în mica mea bucătărie, nu te mai văd şi nu te mai aud strigându-mă de peste stradă, nu îţi mai simt atingerile fermecate care îmi transmiteau sentimente şi trăiri, dar eu, încă totuşi te mai... . Încă te mai văd ca prin vis alergând către mine după o zi petrecută separat şi sarindu-mi în braţe, încă mai simt pe buze ultimul sărut din ultima zi, încă mai simt pe piept ultima atingere din ultima noapte şi poate că de asta încă te mai ... . Nu am să pot uita niciodată toate aceste trăiri la fel cum n-am să uit nici prima noapte împreună, nici prima şoaptă de dragoste. Nu le voi uita nici pe primele, nici pe ultimele şi nici pe cele dintre. Îmi aprind o ţigară să mai scot prin fum amarul din mine, da, nu te mai ... dar încă te mai ... . 

Timpul nu vindecă nimic doar trece, când mai repede când mai încet, când mai greu când mai uşor, dar doar trece. Sunt atât de multe imagini şi cuvinte ce îmi invadează mintea de fiecare dată când aud numele tău şi sunt atât de multe amintiri care vor rămâne veşnic într-un colţ al meu din suflet. Da draga mea, poate că nu te mai văd, ating, simt, aud sau ascult, dar totuşi încă te mai iubesc. Probabil că o voi face mereu într-un anume fel doar de sufletul meu ştiut pentru că tu ai însemnat prea mult pentru el, tu ai fost prima iubire, iar dacă până mai ieri nu credeam vorba aia cum că prima iubire nu se uită, acum o cred, o cred şi o simt. Da poate că nu te mai, dar totuşi incă te mai iubesc. 

Cum poţi să crezi ca eu sunt bine?

Te-am văzut astăzi pe stradă, aşteptam cuminte la semafor culoarea verde. Eşti la fel de frumoasă ca în trecut, în trecut când lângă umărul tău era umărul meu. Tu nu m-ai observat dar eu, eu nu am putut să nu îndrept privirea către tine, nu am putut să mă abţin să nu te privesc. Încă ai aceleaşi haine pe care abia aşteptam amândoi să ţi le dau jos, încă porţi încălţămintea care îmi punea piedici când încercam să te descalţ. Părul îl porţi la fel, buzele sunt şi ele neschimbate. Doar tu, tu eşti schimbată. Probabil mai uitat sau probabil încă te lupţi cu amintirea mea, eu am renunţat la asta de ceva timp, am avut prea multe încercări eşuate, mă prefac poate că sunt bine dar nu, nu prea sunt. Încă mă bântuie imaginea ta nopţile reci, încă doresc atingerea ta, încă mai gasesc câte-un fir de păr de-al tău prin baie şi mă gândeasc la duşurile împreună şi nu, încă nu am adus în patul nostru vreo străină. Poate sunt ok, câştig destul, îmi permit multe, nu duc lipsă nici de atenţie nici de oameni, dar nu sunt bine, cum poţi să crezi că eu sunt bine? Nici nu ştii cât mi-e de greu, fără tine.

Lupt pentru ce am şi vreau să am mai mult, aşa m-ai învăţat. Ai spus adio şi te-ai pierdut în lumea asta mare, care totuşi, din când în când te aduce în faţa mea, amintirea ta îmi lasă urme adânci pe suflet de fiecare dată când mă gândesc la ce am fost cândva noi. Mă bucur că nu m-ai văzut şi tu, prefer ca atunci când mă vei vedea din nou să vezi în mine tot ce vedeai odată, să vezi un om bun, cu calităţi mai multe decât defecte, un om pe care să îl poţi iubi, un om lângă care să îţi doreşti să trăieşti. Poate nu e posibil în viaţa asta, dar până la urmă cine suntem noi să spunem ce e posibil şi ce nu, eu spun doar că sper asta, iar în tine cred că şi tu speri. Ce-a fost între noi a fost mai mult decât iubire, a fost dincolo de limite, dincolo de tot ce aş putea descrie în cuvinte. Nu pot să schimb trecutul, însă cred că povestea noastră nu s-a terminat definitiv încă, atât timp cât tu şi eu suntem pe acelaşi pământ nu cred, nici o forţă nu poate să învingă ce avem noi, nici măcar tu sau eu. Las totul în mâna timpului, şi dacă totuşi atât a fost să fie, înseamnă ca viaţa mi-a oferit prea devreme, fericirea.        

Girl with big brown eyes

"Fata cu ochii mari şi negri". O fată pe care am întâlnit-o pur întâplător fără vreun gând sau imagine a viitorului. O fată mică cu ochii mari şi negri. Pe atunci nu ştiam nimic despre nimic, dar ea m-a făcut să vreau să ştiu mai multe despre tot. A trecut razant prin faţa mea într-o piaţă foarte circulată din centrul oraşului, o piaţă unde oamenii importanţi îşi beau tacticos cafeaua la terasele celor mai scumpe cafenele din oraş în timpul verii. Era vară şi atunci, am privit-o îndelung în timp ce păşea peste piatra cubică ce era aşternută pe jos. O vedeam parcă cu încetinitorul. Priveam cum vântul adia uşor prin haine şi încerca zadarnic să-i deranjeze părul. Eram cuprins de tot tabloul ce mi se arăta perfect. Eram cuprins de parfumul ei plin de senzualitate şi trăire ce îl emana, îl simţeam, deşi nu era suficient de aproape pentru al simţi în mod normal.

După ce am urmărit-o cu privirea până sa aşezat pe una dintre băncile din apropiere, abia atunci am observat că nu era singură. Prietena ei care o însoţea în acea seară liniştită de vară devenise invizibilă pentru mine câteva clipe, defapt totul devenise invizibil înafară de ea. După câteva minute de privit şi admirat frumosul peisaj emis de ea către ochii mei, cineva, nu ştiu cine, parcă ma ridicat de pe locul unde eram aşezat şi m-a împins către locul unde era ea. Păşeam sfios şi cu frică exact cum o face un copil în prima lui zi de şcoală. Ajuns lângă ea, m-au cuprins o groază de emoţii. Porii şi culoarea pielii mele s-au deschis, picioarele mi-au început necontrolat să tremure, inima simţeam cum începe să bată din ce în ce mai puternic astfel încât puteam să-i aud bătăile. Ea a ridicat privirea şi parcă o mie de săgeţi mi-au invadat spatele în momentul în care m-a privit pentru întâia oară. Pierdut de tot, desprins de orice. Atunci n-am mai ştiut nici unde sunt, cine sunt, ce sunt, ce zi e sau dacă e seară sau e dimineaţă, dacă e soare sau nu. Am fost orbit la propiu de ochii ei mari şi negri, de buzele-i prea perfecte cât să mă pot gândii vreodată că le voi putea simţii sărutul. M-a îngheţat şi dezgheţat de o sută de ori în secunda când m-a privit cu acei ochi nemaivăzuţi şi nici imaginaţi de mine. Sincer nu credeam că pot simţi vreodată aşa ceva doar din privirea unei străine. O străină care prin acea privirea mi-a transmis mai multe emoţii decât mi-ar fi putut transmite oricare alt cunoscut. " 

                                   (fragment din cartea - Gânduri la miezul nopţii 12 P.M capitolul: when i saw her. ) 

Cum să mă vindec de boala ce îţi poartă numele?

Zilele trec prea încet dacă mă uit în viitor, zilele trec prea repede dacă mă uit în trecut, parcă ieri te-am ţinut în braţe şi te sărutam, parcă aseară te-am condus acasă ca mai apoi să te sun şi să vorbim pană ce somnul ne va lua în braţe în lipsa corpurilor noastre prezente, parcă azi dimineaţă ne-am băut cafeaua împreună discutând despre visele avute şi planurile de peste zi. Îmi este dor de tine, cu fiecare secundă ce trece parcă eşti tot mai departe într-un abis în care eu nu mai am acces, încă mai trec seara prin faţa casei tale doar să simt şi eu aerul ce trece pe strada ta, măcar atât dacă pe tine nu te mai pot simţii. Patul meu încă ne ştie păcatele şi plăcerile, încă miroase a dragostea nostră la mine în dormitor, încă halatul tău roz şi pufos de baie te aşteaptă să îl imbraci după un duş fierbinte cu mine, încă scările ce urcă spre dormitor aşteaptă să îţi mai simtă paşii, încă simt că locul tău e lângă mine. Viaţa mea e goală fără tine, tot ce văd îmi aminteşte de noi, blocurile, străzile, locurile, cerul, soarele, stelele, până şi scaunul din dreapta al maşinii mele întrebă de tine. Parcă fiecare melodie tristă de la radio mi se potriveşte, fiecare femeie e comparată cu tine la ceva, încă nu pot să văd alţi ochi pentru că ochii tăi au rămas intipăriţi pe retina ochiilor mei.

De ce nu pot să te dau uitării, nu pot să fac asta, nu pot atâta timp când rostesc numele tău în minte zilnic, când încă mă uit pe filmăriile cu noi doar să îţi aud vocea, când încă te vreau. Ce mult mi-aş dorii să mai simt buzele tale pe gâtul meu, mâinile tale în mâinile mele, corpul tău peste al meu, să te cuprind de şolduri, să te trag uşor de păr în timp ce te pătrund, să văd sclipirile pline de plăcere din ochii tăi, să îţi mai simt unghiile cum mă zgârie uşor pe spate şi să simt părul tău peste pietul meu. Ce mult mi-aş dorii să mai trăiesc măcar odată emoţiile acelea care mă ridică într-un paradis infinit de sezualitate şi extaz. Ce mult mi-aş dorii să te mai aud, sa te mai alint, să îţi mai văd corpul gol dornic de mine, ce mult mi-aş dorii să te mai am. Las timpul să trecă, nici nu mai număr paharele de vin sau tigările fumate, nici nu mai număr zilele de când te-am văzul pentru ultima dată, nu are rost să le număr pentru că ştiu că numărul lor tot creşte, creşte până când voi pierde şirul şi poate atunci când voi pierde şirul voi reuşi să mă vindec de boala ce îţi poartă numele.   

Nu mă iubi doar astăzi, te rog!

Azi toată lumea declară iubire, toţi işi jură unul altuia marea cu sarea, işi fac cadouri, se îmbrăţişează, se sărută mai pasional decât de obicei, se uită la filme, merg la restaurante, fac dragoste, azi e ziua aceea din an când ne aducem aminte că mai exită cineva lângă noi, dar la fel ca orice zi trece şi ziua asta. Ce va fi mâine, oare va trebui să aştept încă un an să mai aud din gura ta acele şoapte care îmi încălzesc inima şi îmi dau fiori, oare va trebui să aştept încă o dată ziua asta din an doar să simt că mă iubeşti, să simt că lumea mea eşti tu şi că eu sunt lumea ta, totul pentru tine. Eu nu vreau asta, vreau să mă iubeşti şi mâine la fel cum o faci astăzi, vreau să mă iubeşti şi să îmi arăţi că poţi să fi în fiecare zi de-acum încolo ce ai fost astăzi, să mă ridici la cer treaptă cu traptă cu ajutorul cuvintelor tale dulci, al cafelei băute împreună dimineaţa, al sărutului cald, al mângâierilor tale, al atenţiei tale, al florilor, al tot ce faci tu astăzi.

Te iubesc, eu încerc să îţi arăt asta în fiecare zi, tu de ce o faci doar astăzi? De ce nu poţi să fi aşa mereu? Iubeşte-mă, inţelege-mă, răsfaţă-mă, alintă-mă, iartă-mă şi lasă-mă sa te iubesc cu fiecare zi mai mult. E greu pentru mine să mai aştept ocazii speciale să te porţi aşa, e greu să te văd doar de câteva ori pe an cum te văd astăzi, aşa te vreau mereu, aşa mă faci să zbor peste munţi şi mări şi să văd tot ce e mai frumos pe lume, să te văd pe tine, să văd sufletul tău. Vreau ca asăzi să fie în fiecare zi de acum încolo, vreau să ne ţinem de mână strâns şi să conturăm împreună viitorul nostru, vreau să învăţăm să fim împreună, vreau să ucidem răul cu bine, întotdeauna între noi sinceritatea să ţină minciuna la distanţă pentru a permite sufletelor noastre să devină unul. Nu mă iubi doar astăzi, te rog, iubeşte-mă mâine, şi în toate zilele ce vor urma, în toate orele, minutele, secundele, clipele. Acesta cred că ar fi cel mai frumos cadou din partea ta, mai presus de orice, ar fi un cadou ce nu poate fi cumpărat, ar fi unic şi nepreţuit, mai original decât orice altceva. Îmi doresc asta, îmi doresc asta pentru noi, pentru că iubirea noastră vreau să fie fără de final, nu vreau să ne oprim din a ne iubi, vreau să nu existe riscul ca vreunul din noi să uite cumva să îl iubească pe celelalt. Te vreau pentru mine şi te vreau de tot, de asta îţi spun, nu mă iubi doar astăzi, te rog!  

Mă doare când tu nu ştii

Mă întreb pe unde eşti în fiecare zi, mă întreb dacă ai uitat tot ce-a fost între noi, mă întreb dacă încă te mai gândeşti la noi măcar puţin, mă întreb dacă zilele tale sunt mai frumoase acum fără mine, dar cel mai tare mă întreb dacă m-ai iubit cu adevărat sau am fost doar un refugiu pentru tine. Mă gândesc în fiecare noapte la tot ce am fost noi, mă uit peste fotografiile încă neşterse şi îmi aduc aminte cu plăcere de fiecare moment imortalizat în ele, mă gandesc la locurile pe care le-am văzut împreună, locurile pe unde am umblat ţinându-ne de mână. Păreai fericită. Vreau să fi fericită, chiar dacă nu cu mine, dar nu acum, e prea devreme încă să aud că altcineva mi-a luat locul, că altcineva se joacă cu mâinile prin părul tău, că îţi sărută buzele moi care credeam că vor rămâne ale mele mereu, că te sună seara să programaţi cafeaua din dimineaţa următoare. Încă e devreme să văd cum te conduce seara acasă după o zi stresantă şi îţi dă un sărut de noapte bună, să mă gândesc că aveţi conversaţii despre nimicuri şi că te face să râzi cum o făceam şi eu nu acum mult timp.

E prea devreme pentru toate astea, dar totuşi mă gândesc că dacă asta te face pe tine fericită acum, chiar dacă eu nu simt decât durere, mă bucur. Mă bucur pentru tine, la fel cum am făcut-o mereu, chiar dacă tu nu ştii multe lucruri, m-am bucurat enorm de fiecare succes al tău, la fiecare problemă am suferit odată cu tine şi dacă am putut să te ajut am făcut-o. Tu nu ştii multe şi mă doare, ai văzut doar suprafaţa şi ai ratat miezul, ce era mai esenţial între noi ai ratat, probabil de asta poţi să zâmbeşti acum atât de uşor. Te-am şi dezamăgit, ştiu, şi tu ai făcut asta, doar că în viziunea mea am trăit altfel decât tine dezamăgirile, nu ştiu dacă e din vina zodiei, a educaţiei sau a anturajului, dar tot ce a fost rău am putut să uit mai repede decât ai uitat tu tot ce a fost bine acum. Nu vreau să te învinovăţesc că nu ai trăit la fel ca mine relaţia, tiind să cred că tu eşti un copil într-o lume colorată unde eu am vrut să aduc puţin alb şi negru, să mai scad din saturaţie şi să adaug puţin contrast. Se pare însă că tu nu prea ai fost de acord cu modificările mele, ţie încă iţi plac filtrele, culorile ţipătoare şi strălucirea, e frumos, asta te face să treci mai uşor peste probleme, dar din păcate nu te lasă nici să trăieşti momentele la intensitatea lor naturală şi originală. Sper doar să înţelegi în timp, că oamenii se pot schimba, că e mai bine să ierţi decât să uiţi şi că viaţa nu e totdeauna roz oricât ai încerca tu să o colorezi. Degeaba la suprafaţă totul pare luminos şi proaspăt dacă interiorul e negru şi putrezit. Iubirea trebuie să fie sinceră dacă vrem ca miezul ei să nu putrezească, sincer înseamnă de multe ori greu de suportat, greu de înghiţit, greu de făcut dar e mult mai uşor să ierţi atunci când ai ales să fi sincer. Te iubesc şi asta nu se va schimba la mine prea curând, nu voi cauta iubiri vindecătoare pentru că nu vreau să distrug şi alte suflete cu sufletul meu distrus, prefer prima dată să mă vindec de tine.           

Dacă ştiam ce urmează să îmi faci, fugeam din calea ta!

De ştiam ce urmează, fugeam de tine, fugeam undeva departe şi cu o viteză destul de mare cât să nu mă poţi ajunge din urmă. De ştiam atunci că tu vei deveni răul ce mă va rănii aşa, rupeam orice obstacol aveam, doar să pot fugi din calea ta. Se spune că în tot răul e şi un bine, iar dacă stau să mă gândesc şi la ce a fost bine probabil dacă ar fi să dau timpul înapoi cu toate că spun că aş fugi, n-aş face-o. Da pentru tot ce a fost bine, cu toate că acum te urăsc, sufletul meu te iubeşte şi din păcate sau din fericire o face mult. Nu cred că va mai ieşi în calea ta vre-un suflet ca al meu, care să te iubească oricum după câte s-au întâmplat, sau poate va ieşi unul, dar tot al meu cred. Deşi acum amândoi suntem răniţi, eu îmi ling rănile fix ca un căţeluş părăsit de stăpân la marginea unui oraş, mă simt neajutorat şi singur, tu poate o faci la fel ca mine, sau altfel, dar şi tu ai răni, remuşcări şi regrete. Mai şti când ţi-am spus că nu te voi uita niciodată, crede-mă chiar n-o voi face, nu pot şi nici nu vreau sincer, dacă tot am suferit atât pentru tine, măcar să îmi aduc aminte şi de ce.

Îmi aduc aminte, da, tot chiar, mai ales momentele alea bune dintre noi care mă fac până şi acum să tresar, să-mi facă pielea de găină, să mă încălzească în nopţile alea reci când nu pot dormii, în zilele alea prea agitate când n-am chef nici să mă ridic din pat, dorul de tine e mai grav decât o gripă, mă dor oasele şi carnea de parcă cineva m-a bătut cu şosete umplute cu nisip. Nu ştiu de ce dar cred că tu eşti femeia vieţii mele, fără tine parcă nu am sens, mă învârt frenetic fără scop, nu-mi găsesc nici locul nici calea. M-ai făcut să cred în sufletul pereche şi în destin mai rău decât cred în mine, m-ai făcut să te vreau şi să nu, în acelaşi timp. M-ai făcut să te văd în toate femeile, nu ştiu cum se face că îmi aduc aminte în fiecare zi de tine şi de numele tău şi nu e din cauză că-l am tatuat pe mână. Dacă ştiam ce urmează, nu veneam la tine în ziua aia, veneam poate mai devreme, te-aş fi căutat până să te găsesc, pentru că deşi acum doare, nimeni nu a reuşit să mă facă mai fericit decât ai făcut-o tu.  

Te sărută mai bine... sau tot buzele mele ai vrea să le simţi?

"Stau şi privesc ploaia, singurul lucru care îmi invadează gândurile e amintirea buzelor tale, da, ale tale, cândva erau ale mele, iar ale mele erau ale tale... acum fiecare şi-a recăpătat proprietatea propiilor buze. Iau maşina şi plec, mai şti că îmi place să conduc pe ploaie, mă relaxează, mă relaxa şi mai mult când erai în dreapta mea, dar nu mai contează asta acum, nu mai contează defapt nimic din ce a fost, contează ce va fi. Păcat că oraşul ăsta e prea mic, aş fi vrut să fie mai mare, eu să fiu într-un capăt iar tu în altul astfel încât drumurile noastre să nu se poată intersecta decât foarte rar, era mai uşor, mi-ar fi fost mai greu să te văd cu altul. Creierul şi sufletul meu îşi trimiteau semnale mai ceva ca printr-o conexiune wi-fi, întrebările erau fireşti şi dureroase, oare cum a reuşit să te cucerească atât de repede, oare te-a cucerit ori te vezi cu el din lipsă de ocupaţie. Visam la o viaţă cu tine în doi, cred că şti asta, dar el? el la ce visează? dacă ar fi după mine aş spune că visează la maxim câteva nopţi cu tine, defapt nu nopţi ci partide, dinalea tari, cu de toate.

Eu în schimb te voiam mai mult, te voiam nopţiile toate, voiam să fim un fel de queen and king al lumii noastre, împreună, să construim un regat şi peste un timp să facem un prinţ şi o prinţesă, oare pentru tine a contat asta vreodată, sau mai bine zis te-ai gândit vreodată la asta? Sincer, văzându-te cu el mă gândesc că pentru tine n-a prea contat nici ce ne-am şoptit, nici ce ne-am urlat. Doamne, mă gândesc cum dracu' am reuşit să mă abţin să nu-i rup faţa, defapt ştiu, o are ruptă deja, dar ce să spun, dacă ţie îţi place... nu am decât să mă conformez. Ajung acasă, fac un ceai, încerc să mă calmez, oricum nu am altceva mai bun de făcut, defapt am, ochii mei încep să cedeze, se umplu de lacrimi şi plâng, mă şterg repede de parcă m-ar vedea cineva, se face ora 17, deschid televizorul şi butonez vizibil tensionat telecomandă incercând să găsesc un program care să mă captiveze, nu găsesc nimic închid televizorul şi rămân blocat cu ochii în tavan. Da, uite, ce frumos e tavanul meu, îmi aduc aminte cum l-am vopsit împreună, ne-a luat trei zile să ne curăţăm de vopsea. Întorc capul şi mă afund cu toată partea stângă în perină, nu îmi pot da seama dacă perina are mirosul tău, sau pur şi simplu nările mele încă îl au impregnat. Închid ochii şi apare imaginea ta, îi deschid, în inchid din nou, acum e negru, aşa e bine, sper să nu te visez iar, încerc să adorm, adorm şi totul se face negru, ce bine e!"

                                     (fragment din cartea - "Gânduri la miezul noptii 12 P.M. capitolul: post breakup")